Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pambuccian: FMI nu agrează măsurile economice ale Puterii

Publicat in Romania Libera, miercuri 27 octombrie 2010 · ·

Liderul deputaţilor minorităţilor, Varujan Pambuccian, a precizat, marţi, că întâlnirea dintre reprezentanţii FMI şi membrii coaliţiei de guvernare a decurs "prost". Oficialii Fondului nu au acceptat pachetul de măsuri de relansare economică elaborat de putere, care prevede inclusiv scăderea cotei unice, informează Realitatea TV.

"Întâlnirea cu FMI a decurs prost şi este bine că am păstrat ideea de a continua discuţiile. Fiecare a rămas pe poziţie. FMI gândeşte foarte conservator, strict monetar, are poziţia unei bănci clasice. Toată problema dezvoltării României pe ei nu îi interesează", a precizat liderul deputaţilor ce reprezintă, în Parlament, minorităţile naţionale.

Varujan Pambuccian a făcut aceste precizări ulterior unei întâlniri desfăşurate la Palatul Victoria şi la care au participat primul-ministru Emil Boc şi liderii formaţiunilor ce susţin guvernarea.

Pachetul de măsuri elaborat de coaliţia de guvernare prevede, printre altele, creşterea salariului minim de la 600 la 700 de lei, diminuarea contribuţiilor de asigurări sociale cu trei puncte procentuale şi scăderea cotei unice de la 16 la 12 la sută.

"Nu putem să mergem pe o politică monetaristă în care leul să arate foarte frumos, dar ţara să se ducă de râpă", a subliniat Pambuccian, precizând că a reproşat reprezentanţilor FMI că "vorbesc în lozinci".

Pe de altă parte, potrivit unor surse participante la discuţie, FMI a cerut în continuare adoptarea legilor pe care Guvernul şi le-a propus, referindu-se la Legea salarizării unitare şi Legea pensiilor şi finalizarea proiectului de buget pe anul viitor. Reprezentanţii FMI au remarcat, în contextul moţiunii de cenzură care se va vota miercuri, că o instabilitate politică nu ar ajuta România.

FMI urmează să mai aibă discuţii atât cu experţii din ministerele cu atribuţii în ce priveşte acordul cu Fondul, da

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: În ianuarie 2025, salariul mediu net a scăzut cu 5,6%, față de decembrie 2024

Capital acum o ora
Salariul mediu net în ianuarie 2025 a fost de 5.328 lei, cu 317 lei mai puțin decât în decembrie 2024, adică o scădere de 5,6%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum o ora
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 3 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Trump vrea să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii cu venituri sub 150.000 de dolari pe an (secretarul comerţului)

G4Media acum o ora
Preşedintele american Donald Trump „aspiră” să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii care câştigă mai puţin de 150.000 de dolari pe an, a declarat joi secretarul pentru comerţ, Howard Lutnick, în mai multe interviuri acordate presei amer

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 19 minute
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 2 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și va fi extrădat în Republica Moldova. Fugarul are de ispășit 20 de ani de închisoare

Libertatea acum o ora
Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat vineri, 14 martie, că fugarul Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și vor începe procedurile de extrădare în țara condusă de Maia Sandu.

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

JD Vance, huiduit la un concert din Washington. „Ați distrus acest loc!” VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a fost huiduit de public după ce și-a făcut apariția, joi seară, la un concert al Orchestrei Simfonice Naționale la Kennedy Center din Washington, o instituție preluată recent de sustinățori ai președintelui Donald Tr

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 3 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

18°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°