18.18:Rezultatul oficial al votului moţiunii de cenzură: 219 voturi "pentru", 0 voturi "contra". Un vot a fost anulat.
Anunţul oficial al rezultatului votului a fost făcut, de la tribuna Parlamentului, de secretarul Camerei Deputaţilor Dumitru Pardău. El a precizat că, din totalul de 470 de parlamentari, au fost prezenţi 414.
De asemenea, Pardău a menţionat că au fost distribuite 220 de bile albe şi 220 de bile negre. Din cele 220 de voturi exprimate, 219 au fost în favoarea moţiunii, iar unul a fost anulat. Pentru adoptarea unei moţiuni de cenzură ar fi fost necesare 236 de voturi.
UNPR a decis exluderea din partid a lui Nicolae Stan şi Liviu Câmpanu
UPDATE 18:10Crin Antonescu: Personal, speram să obţinem mai multe voturi
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, după respingerea moţiunii de cenzură, că liberalii sunt partizanii iniţierii unui demers similar în condiţiile în care Guvernul îşi angajează răspunderea.
"Nu se termină lupta aici . Este ţara noastră şi o vom elibera de această clică", a mai spus Antonescu, referitor la respingerea moţiunii.
El i-a calificat drept "târâtoare şi nevertebrate" pe parlamentarii care nu au susţinut, miercuri, moţiunea.
Antonescu a spus că este o înfrângere a opoziţiei. "Doar nu o să spun că e o victorie", a spus Antonescu.
UPDATE 17.56:Votul la moţiunea de cenzură s-a încheiat, miercuri, la Parlament, doar 219 parlamentari exprimându-şi votul, sub cele 236 de voturi care ar fi fost necesare pentru ca Guvernul
să fie demis.
UPDATE 17.35:Moţiunea a picat. Guvernul Boc rămâne în funcţie. Opoziţia nu a reuşit să strângă cele 236 de voturi necesare pentru dărâmarea Executivului - BREAKING NEWS
17.08:A început votul asupra moţiunii de cenzură. Votul este secret şi se exprimă cu bile.
16.58:Valeriu Zgonea: Daţi-mi un pix şi o hârtie ca să