Vi se întâmplă adesea să aţipiţi pur şi simplu vorbind cu cineva sau stând la birou în faţa monitorului, chiar dacă vi se pare că aţi avut un somn odihnitor? V-aţi făcut analizele medicale şi acestea nu indică o problemă de sănătate şi totuşi persistă senzaţia de oboseală în cursul zilei? Specialiştii, citaţi de webMD.com, susţin că este vorba de o stare de oboseală care poate avea nu mai puţin de 10 cauze diferite, însă fiecare dintre acestea are soluţii foarte simple şi de aceea nu trebuie să ne îngrijorăm mai mult decât este cazul. De pildă, pentru ceea ce experţii numesc "oboseală de nivel mediu", cel mai bun remediu constă în efectuarea unor exerciţii fizice moderate, fie că este vorba de folosirea bicicletei medicinale sau 20 de minute de mers pe jos de trei ori pe săptămână. Iată cele 10 cauze ale oboselii:
1. Depresie
Deşi este considerată adesea o boală emoţională, depresie se manifestă printr-un cortegiu de simptome fizice, între care cele mai frecvente sunt oboseala, migrenele, pierderea apetitului. Dacă există o stare prelungită de oboseală, care depăşeşte două săptămâni, este bines ă vă programaţi la un consult medical.
Soluţie: Psihoterapie şi/sau tratament medicamentos.
2. Hipotiroidism
Tiroida este glanda principală care controlează metabolismul, viteza cu care organismul transformă alimentele în energie. În cazul unei insuficienţe de hormoni tiroidieni, apare starea cronică de oboseală şi apatie, pe lângă alte simptome, cum ar fi de pildă creşterea în greutate.
Soluţie: Faceţi terapie cu hormoni tiroidieni de sinteză, sub supravegherea medicului endocrinolog.
3. Exces de cofeină
Cofeina este un bun stimulent al sistemului nervos central şi ne ajută să ne concentrăm dacă o consumăm cu moderaţie. Însă, excesul de cofeină provoacă creşterea pulsului şi a tensiunii arteriale, manifestate uneori printr-o stare