Când ne-a vorbit obsesiv despre "modernizarea statului român", Traian Băsescu a uitat să ne informeze în legătură cu câteva detalii, să zicem stilistice. Adică nu ne-a spus că această modernizare frizează suprarealismul şi, pe alocuri, dadaismul în formele lui cele mai acute. Pentru arte a fost şi este un experiment interesant. Pentru un stat, o asemenea "modernizare" nu poate aduce decât anarhie, mizerie şi amplificarea puterii discreţionare a unui singur individ.
Pas cu pas, ceea ce se petrece în Parlament de câteva luni indică sfârşitul de facto al regimului constituţional început în 1992. Băsescu şi băsescienii nu s-au mai sinchisit de proceduri şi n-au mai propus nici un proiect de modificare a Constituţiei. Erau, probabil, destul de conştienţi că un astfel de proiect nu avea să întrunească o majoritate. Aşa că au trecut, pur şi simplu, la fapte. De ce să mai construiască un legislativ unicameral, cu mai puţini parlamentari, când pot distruge, de pildă, Parlamentul cu totul?
Frauda de la votarea legii pensiilor, păstorită de la cel mai înalt nivel parlamentar, arată că voinţa aleşilor nu mai are nici o importanţă. Se va vota de atâtea ori până iese cum trebuie, iar în sală vor fi prezenţi atâţia oameni câţi vrea doamna Anastase.
Mai mult, incredibil de mult, PDL a reuşit să introducă în Parlament eroarea în bloc. Aceşti oameni fără identitate politică, cei care au acuzat ani în şir "maşina de vot" PSD, s-au comportat ca nişte elevi repetenţi care copiază teza de la cel din prima bancă, fără să gândească nici o clipă. Dacă cel din prima bancă greşeşte, greşesc toţi. Pentru că ei nu ştiu ce se votează, ce scrie în hârtiile pe care nu le citesc. Ei ştiu doar că trebuie să facă ce fac şi şefii, adică să greşească musai o dată cu ei. O asemenea atitudine aruncă iar în derizoriu Parlamentul şi ideea de vot conştient.
Mişcarea finală a a
