După ce a fost găsit gol şi beat într-o cameră de hotel devastată, actorul american se va interna într-o clinică de dezalcoolizare. Charlie Sheen a consumat cantităţi mari de alcool, în compania unei prostituate, şi a distrus o cameră de hotel după ce a crezut că şi-a pierdut portofelul şi telefonul mobil.
Dacă în serialul „Doi bărbaţi şi jumătate" personajul lui Charlie Sheen (Charlie Harper) este un burlac excentric căruia îi plac femeile şi băutura, nici în realitate starul american nu duce un stilul de viaţă mai ordonat. Sheen, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit, marţi, beat şi fără haine, într-o cameră de hotel din New York, pe care o devastase. Surse citate de presa americană susţin că prostituata care i-a ţinut companie lui Sheen, ar fi fost găsită de poliţişti ţipând, încuiată într-un dulap.
Alte surse care confirmă comportamentul scandalos al actorului spun că acesta ar fi declarat în faţa ofiţerilor de poliţie că ar fi consumat un drog recreaţional. „Ea se temea pentru viaţa ei şi era goală. Charlie era incoerent şi a început să ţipe şi să-i înjure pe poliţişti. Poliţiştii l-au recunoscut imediat şi i-au spus că are de ales: ori merge la spital, ori merge cu ei la secţie. Charlie a ales spitalul", a declarat una dintre surse.
Încă o dată la dezalcoolizare
În acelaşi hotel era cazată şi fosta soţie a lui Sheen, actriţa Denise Richards, împreună cu cele două fiice ale cuplului: Sam, în vârstă de şase ani, şi Lola, în vârstă de cinci ani. „Copiii dormeau în camera alăturată. Denise a trebuit să meargă cu poliţiştii şi cu fostul ei soţ la spital şi să lase fetele cu o bonă", a afirmat o sursă.
La spital, starul din „Doi bărbaţi şi jumătate" a fost supus unei evaluări psihiatrice. Totodată, Sheen va fi internat într-o clinică de dezalcoolizare. „Charlie se va interna pentru dezalcoolizare. Acesta este planul pentru moment. Ştie că