Divorţul părinţilor este unul dintre cele mai traumatizante evenimente din viaţa unui copil. Din păcate, acest fenomen este din ce în ce mai frecvent. Reacţia copilului depinde de vârsta şi capacitatea lui de a înţelege ce se întâmplă. De cele mai multe ori copiii trăiesc sentimente de mânie, trădare, vinovăţie, tristeţe profundă atunci când în viaţa lor apare acest impas.

Cum identificăm copilul în situaţia de mai sus?

Copiii, ca şi adulţii, trec printr-o serie de emoţii când sunt puşi în faţa unui divorţ. Ei suferă pentru că îşi pierd familia, pierd prezenţa şi atenţia zilnică a ambilor părinţi, singura sursă de dragoste şi stabilitate pe care o cunosc. Adesea, copiii neagă situaţia, preferă să creadă că situaţia va înceta de la sine şi totul va reveni la normal. Odată ce se obişnuiesc cu gândul, copiii încep să-şi dea seama că nu este un vis urât, nu este o glumă. De aici se instalează tristeţea. Fiind o situaţie de pierdere, copilul trece print-o perioadă de doliu. Tristeţea se transformă în depresie, apatie, schimbări de dispoziţie, modificări de comportament. Toate acestea se adună şi la un moment dat se vor transforma în furie. Copilul devine furios pe părinţi, probabil mai mult pe cel pe care îl consideră vinovat. Dacă rămâne cu mama, el va crede că tata l-a părăsit, că tata este vinovat pentru destrămarea familiei şi viceversa. Deseori cel mic devine furios pe el însuşi, gândindu-se că el este vinovat, că mama şi tata s-au certat din cauza lui, pentru că nu a fost cuminte sau pentru că nu este suficient de bun pentru ei.

Câteva soluţii

Cel mai bun predictor asupra felului în care copilul dumneavoastra va face faţă divorţului este felul în care dumneavoastră înşivă faceţi faţă situaţiei. Copilul vă va observa îndeaproape, pentru a vedea cum reacţionaţi, mai ales când lucrurile devin dificile. Cu cât aveţi mai multă grijă de d