La câteva săptămâni după ce a acuzat arbitrii bihoreni de discriminare pe criterii etnice, Tőkés Máté, fiul vicepreședintelui Parlamentului European Tőkés László, a anunțat că organizează la Oradea un eveniment sportiv prin care dorește să dezvolte relațiile dintre românii din Ardeal și maghiarii din Partium, "folosindu-ne de exemple pozitive ale trecutului". Banii strânși în urma vânzării biletelor la meciului vor ajunge la sinistrații din Ungaria.
Fiul lui Tőkés László refuză să vorbească despre memoriului trimis Asociației de Fotbal
Responsabil pe domeniul Sport, în PE, Tokes Laszlo a dovedit că nu cunoaște regulamentul FIFA
Laszlo Tokes a cerut, în calitate de vicepreşedinte al PE, rejucarea meciului fiului său, fotbalist în liga a 5-a
Tőkés Máté a anunțat astăzi programul meciului de gală organizat la Oradea, la 13 noiembrie. Fostele glorii ale fotbalului din Ardeal și Ungaria se vor întâlni pe stadionul din Oradea, pentru a aniversa 100 de ani de la înființarea Clubului Atletic din Oradea. Banii proveniți din vânzarea biletelor vor fi donați sinistraților de pe urma dezastrului ecologic din Ungaria.
Fotbalul unește națiunile
Evenimentul este organizat sub înaltul patronaj al președintelui Ungariei, Schmitt Pall. "Evenimentul este unul simbolic. Echipa Clubul Atletic Oradea a câștigat campionatele de fotbal din România și Ungaria. Evoluția echipei este un simbol al legăturilor româno-maghiare", a declarat Toro T. Tibor, președintele Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania. "Fotbalul apropie națiunile, pentru asta sunt organizate și campionatele. Sportul este apolitic, este al oamenilor care vor să facă performanță. Evenimentul leagă două națiuni care au fost și trebuie să fie prietene", a spus în această dimineața Emeric Ienei, cel care va fi selecționerul echipei old-boys din Ardeal. O v