Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât poate câştiga Bucureştiul dacă vinde numele noului Stadion Naţional

Publicat in Gandul, miercuri 27 octombrie 2010 ·

Emirates, Aviva, Commerzbank sau Mercedes Benz sunt câteva dintre firmele care au plătit zeci de milioane de euro pentru a-şi vedea numele scris pe stadioane de fotbal din Europa

În luna mai 2011, Bucureştiul va avea unul dintre cele mai moderne stadioane de fotbal din lume. În acest moment el se numeşte Naţional Arena dar, impulsionat de Mircea Sandu, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, se gândeşte să-l vândă.

Câţi bani va putea scoate din această afacere ţine de mediul economic din România, dar şi de talentele de negociator ale primarului Oprescu. Noi vom oferi doar câteva exemple de stadioane de fotbal din Europa, Asia şi SUA care şi-au vândut numele şi pe ce sume.

• Commerzbank Stadium este stadionul pe care l-a vizitat Sorin Oprescu pentru a vedea cam cum va arăta arena noastră când va fi gata. Primăria din Frankfurt, proprietara acestui complex, a negociat cu Commerzbank un contract pe zece ani, banca germană urmând să plătească suma de 30 de milioane de euro.

• Allianz Arena - stadionul pe care joacă celebra Bayern Munchen, nu are nevoie de nici o prezentare, dar trebuie spus că poartă acest nume pentru că celebra firmă de asigurări a contribuit cu suma de 90 de milioane de euro la construcţia lui, primind în schimb dreptul de a o denumi pentru o perioadă de 15 ani, până în 2021.

• Mercedes Benz Arena - un stadion cu nume celebru pe care joacă o echipă nu la fel de celebră, respectiv Stuggart. Dar, chiar dacă nu are "greutatea" celor de la Bayern Munchen, să zicem, clubul din Stuttgart tot a reuşit să facă o afacere foarte bună urmând să primească 20 de milioane de euro pe o perioadă de 30 de ani, contractul fiind valabil până în 2038.

• Emirates Stadium - un alt stadion pe care îl ştie toată lumea pentru că pe el joacă celebra echipă engleză Arsenal Londra. Arena va purta acest nume cel puţin până în 2021 când expiră cont

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

G4Media.ro publică un nou document de zbor din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid într-un jet privat închiriat de Nordis

News.ro acum 2 ore
G4Media.ro prezintă datele dintr-un al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 8 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°