- Diverse - nr. 659 / 27 Octombrie, 2010 Cu ceva timp in urma, am prins un fragment dintr-o emisiune televizata, in care o fosta asistata blama viata pe care a trait-o intr-o casa de copii, iar in ziarul "Adevarul", din 6 septembrie, a aparut un articol: "Printre orfani, in Epoca de Aur", care trateaza aceeasi tema. Aceste relatari m-au pus pe ganduri si socotesc ca o datorie morala sa intervin. In 1954, am absolvit Scoala Pedagogica si am obtinut titlul de invatator. Prin luna august, pe cand ma pregateam sa-mi ocup postul de la Ideciul de Jos, m-am pomenit cu o telegrama prin care eram chemat la sectia de invatamant regionala. Acolo eram asteptat de un inspector scolar, Popescu Paun, pe care-l stiam si care ma cunostea. Aparuse HCM 809, cu privire la ocrotirea minorilor in institutii de stat numite case de copii. In legatura cu aceasta primise o dispozitie, din partea ministerului, sa fie orientati spre aceste unitati tineri absolventi, care sa indeplineasca anumite cerinte. S-a apreciat ca eu le indeplinesc si am fost chemat pentru a mi se propune sa renunt la postul de invatator pentru care optasem si sa accept un post de invatator-educator la Casa de Copii Scolari din Miercurea Nirajului. Nu puteam refuza sfatul unui inspector al carui sprijin material l-am primit in ultimii ani de scoala. M-am prezentat la post. Majoritatea copiilor internati acolo erau din regiune, dar mai erau acolo si copii care si-au pierdut parintii in anii razboiului sau fusesera abandonati in anii de seceta. O categorie aparte o constituiau copiii repartizati de un centru de triere din Bucuresti, ca sa fie cat mai departe de mediul viciat din care au fost scosi. De aceea, pana la acomodare, unii mai fugeau, dar niciodata n-au ajuns pana in Capitala, ca erau dati in urmarire si prinsi pe drum. E lesne de inteles comportamentul unora dintre acesti copii, asa ca educatorii mai aplicau s