Barbatul accidentat luni intr-o ambulanta este la un pas de paralizie. Potrivit medicilor ieseni, exista o mare probabilitate ca acesta sa nu-si mai poata folosi niciodata picioarele. Grigore P., in varsta de 54 ani, a fost luni victima unui accident de ambulanta in judetul Piatra Neamt.
Acesta solicitase ambulanta pentru ca suferise arsuri la maini cand incerca sa aprinda focul, iar in momentul accidentului se afla in spate, ca pacient. Barbatul a fost adus la spitalele iesene, insa medicii au un prognostic functional rezervat. "Pacientul din comuna nemteana Valea Teiului a ajuns astazi (ieri - n.r.) in Unitatea de Primire Urgente (UPU) Sf. Ioan. Pacientul policontuzionat avea traumatism vertebro-medular si de torace si fracturi costale. De asemenea, prezenta arsura prin flacara, de gradul I, II si III pe maini bilateral. A fost adus de la Neurochirurgie la Sectia de Chirurgie Plastica. Este intr-o stare destul de grava si exista riscul de a ramane paralizat", a declarat dr. Livia Dima, medic la UPU Sf. Ioan. Potrivit Inspectoratului Judetean de Politie Neamt, accidentul a avut loc din cauza unei vulpi. "La ora 3.50, Toader C. conducea ambulanta pe DN 15. In afara localitatii Bicaz, soferul a incercat sa evite o vulpe, a tras stanga si a patruns pe contrasens, intrand in coliziune cu un cap de pod de beton. In urma accidentului, a rezultat ranirea grava a asistentei medicale si a pacientului, care se aflau in spate. Soferul s-a ales cu dosar penal pentru vatamare corporala din culpa si a fost sesizat si Inspectoratul Teritorial de Munca Neamt", a declarat inspector principal Catalina Badeanu, de la IPJ Neamt.
Barbatul accidentat luni intr-o ambulanta este la un pas de paralizie. Potrivit medicilor ieseni, exista o mare probabilitate ca acesta sa nu-si mai poata folosi niciodata picioarele. Grigore P., in varsta de 54 ani, a fost luni vi