Arhipelagul a fost lovit, în mai puţin de 48 de ore, de o triplă tragedie: erupţia vulcanului Merapi şi un cutremur urmat de un tsunami devastator. Oameni şi animale carbonizaţi pe Java, unde a erupt vulcanul Merapi. Cadavre pe plajă şi sate distruse de valurile gigantice produse de cutremurul de luni.
Echipele de salvatori fac eforturi supraomeneşti pentru a da de urma celor peste 412 oameni daţi dispăruţi după ce valurile cu o înălţime de trei metri au distrus peste 4.000 de locuinţe situate în apropierea coastelor Sumatrei. Cele mai afectate sunt satele din insula Pagai Selatan, unde valurile au înaintat peste 600 de metri pe uscat. Potrivit oficialilor indonezieni, tsunamiul a ucis cel puţin 257 de oameni. Operaţiunile de salvare sunt însă îngreunate de faptul că insulele afectate sunt izolate, iar legăturile telefonice au fost întrerupte. Prin urmare, dimensiunea catastrofei este încă greu de estimat. Vremea ploioasă şi replicile seismului nu ajută nici ele autorităţile. Meteorologii au avertizat că şi în următoarele zile condiţiile meteo vor fi nefavorabile.
Sistemul de avertizare nu a funcţionat
Un reprezentant al autorităţilor indoneziene a declarat că cei care au supravieţuit potopului au cu siguranţă nevoie de ajutor. „Şi-au pierdut casele, iar acum au nevoie de asistenţă medicală, haine, pături şi medicamente. Am reuşit să ridicăm câteva adăposturi pentru sinistraţi. Dar nu este suficient, mai avem multe de făcut", a declarat pentru reporterii AFP un oficial indonezian.
În acest timp, supravieţuitorii catastrofei povestesc momentele de coşmar pe care le-au trăit. Lui Borinte, fermier pe insula Pagai, valurile ucigaşe i-au ucis soţia şi cei doi copii. El a declarat presei că nimeni de pe insulă nu a fost avertizat de autorităţi cu privire la venirea tsunamiului, întărind astfel speculaţiile că sistemul de avertizare nu a funcţionat la