În Franţa ziua de joi, 28 octombrie, va fi una dedicată unor ample proteste faţă de reforma pensiilor. Un efect direct al manifestaţiilor: jumătate din cursele de pe aeroportul parizian Orly şi 30 la sută pe Roissy şi alte aeroporturi vor fi anulate. Anunţul a fost făcut de Direcţia Generală pentru Aviaţie Civilă. Roissy este cel mai important aeroport din Franţa.
În Franţa ziua de joi, 28 octombrie, va fi una dedicată unor ample proteste faţă de reforma pensiilor.
Un efect direct al manifestaţiilor: jumătate din cursele de pe aeroportul parizian Orly şi 30 la sută pe Roissy şi alte aeroporturi vor fi anulate.
Anunţul a fost făcut de Direcţia Generală pentru Aviaţie Civilă. Roissy este cel mai important aeroport din Franţa.
Mai multe sindicate ale companiei aeriene Air France au solicitat întreruperea activităţii de la o oră până la 24 de ore. Traficul aerian ar urma să reintre la normal vineri, estimează Direcţia Generală pentru Aviaţie Civilă.
Joi vor avea loc în Franţa ample proteste în contextul în care Parlamentul şi-a dat votul final pe controversata reformă a pensiilor.
Funcţionarii publici sunt cei care sună mobilizarea generală împotriva prevederii care stabileşte ca francezii să iasă la pensie de la 60 de ani la 62.
În Franţa ziua de joi, 28 octombrie, va fi una dedicată unor ample proteste faţă de reforma pensiilor. Un efect direct al manifestaţiilor: jumătate din cursele de pe aeroportul parizian Orly şi 30 la sută pe Roissy şi alte aeroporturi vor fi anulate. Anunţul a fost făcut de Direcţia Generală pentru Aviaţie Civilă. Roissy este cel mai important aeroport din Franţa.
În Franţa ziua de joi, 28 octombrie, va fi una dedicată unor ample proteste faţă de reforma pensiilor.
Un efect direct al manifestaţiilor: jumătate din cursele de pe aeroportul parizian Orly şi 30 la sută pe Roissy şi alte aeroporturi v