Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Două şosele, puncte negre pe harta accidentelor tragice

Publicat in Adevarul, joi 28 octombrie 2010 ·

Locurile mortale sunt Vlădeni şi Brăieşti, de vină fiind asfaltul care nu asigură aderenţă minimă cauciucurilor maşinilor.

Într-o nedorită premieră, judeţul Botoşani a fost trecut pe harta naţională a zonelor în care au loc numeroase accidente mortale. Este vorba de drumul european E58, la ieşirea din localitatea Vlădeni, către Huţani şi drumul naţional DN29B, localitatea Brăieşti, unde se înregistrează mereu accidente soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.

„Până în acest an noi nu am avut puncte negre. Am realizat şi acest obiectiv negativ. Punctul negru înseamnă un număr de zece decese pe o lungime de un kilometru într-o perioadă de cinci ani. Deja la Brăieşti avem un punct negru pe harta criminogenă şi vine puternic din spate şi zona Vlădeni-Huţani. Numai în acest an avem şase decedaţi“, a spus şeful Serviciului Poliţiei Rutiere, Dumitru Zmău.

50 de accidente mortale

Pe ambele porţiuni de drum, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în ultimii trei ani a trecut de 50, însă măsurile de prevenire întârzie să apară. Serviciul Poliţiei Rutiere Botoşani are de mai bine de trei ani o analiză a suprafeţei de rulare din care reiese că mixtura asfaltică nu asigură minimum de aderenţă cerută de legislaţia în vigoare, însă constructorul care a intervenit ultima dată pe aceste segmente de drum nu a fost pus să refacă lucrarea.

„S-a lucrat pe o porţiune de drum din satul Huţani şi s-a demonstrat că un simplu covor de asfalt a redus la zero accidentele de circulaţie. În restul zonelor, pe timp de ploaie, nu stai în picioare. Nici oamenii nu respectă semnificaţia indicatoarelor“, a adăugat Dumitru Zmău.

Şoferii spun că şoseaua devine foarte periculoasă când plouă şi e de ajuns o simplă frână ca să se producă accidente. „Dacă ai frânat numai puţin, pierzi controlul asupra direcţiei. Când plouă, şoferii frânează din timp, d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova şi va fi primită de Maia Sandu, în timp ce primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

News.ro acum 8 ore
Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de presă, ministrul român de externe urmând să fie primit

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°