Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circulaţia fără lanţuri la anvelope, interzisă şi autoturismelor

Publicat in Timpolis, joi 28 octombrie 2010 ·

Toţi şoferii, nu doar cei care conduc maşini cu greutate de peste 3,5 tone, vor fi obligaţi să îşi echipeze cauciucurile pentru iarnă. În cazul în care produc blocaje în trafic din pricina echipării neadecvate a maşinii, şoferii vor fi puşi să plătească taxe pentru tractarea de urgenţă şi penalităţi pentru timpul în care au produse blocajele. Aceste prevederi sunt doar câteva din cele cuprinse în noul Cod Rutier, aflat încă în dezbatere în Camera Deputaţilor, actul legislativ putând intra în vigoare de la 1 noiembrie.

Modificări legislative pentru siguranţa în trafic

Pentru că, an de an, sezonul rece i-a surprins pe mulţi dintre şoferi nepregătiţi, drumarii cred că în acest an au găsit soluţia pentru a scăpa de coloanele de maşini înzăpezite. “Transportatorii de marfă şi de persoane vor fi obligaţi să aibă anvelope de iarnă. În caz contrar, vor plăti tractarea şi amenda dacă vor rămâne înzăpeziţi, pentru că blochează circulaţia”, declară Andrei Cristian, director siguranţă rutieră la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, citat de Mediafax. Proiectul este în dezbatere la Ministerul Transporturilor şi ar urma să intre în vigoare de la 1 noiembrie. În prezent, respectivele prevederi se aplică doar pentru transportatorii de marfă şi de persoane.

Şi noul Cod Rutier a fost completat de parlamentari cu o prevedere privind obligarea tuturor conducătorilor auto de a-şi pregăti maşinile pentru iarnă, nu doar pe cele cu masă de peste 3,5 tone. “Noul Cod Rutier prevede deja obligarea tuturor şoferilor de a-şi echipa maşinile, indiferent de categorie, cu cauciucuri de iarnă. Va fi interzisă circulaţia pe drumurile publice cu maşini neechipate corespunzător pentru sezonul rece. Sunt avute în vedere cauciucurile de iarnă, dar şi lanţurile sau materialele antiderapante. Astfel, vor fi evitate foarte multe accidente

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 20 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 2 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum o ora
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise în toată țara pentru 2 zile

Gandul acum 2 ore
Registrul Auto Român (RAR) a venit cu un nou anunț pentru toți conducătorii auto. În două zile ale lunii octombrie, stațiile ITP vor fi închise în toată țara. Această decizie a fost luată pentru a fi efectuate câteva lucrări de mentenanță asupra pla

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 51 minute
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 13 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Vremea

București
acum

17°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°