Mi-a adus într-o zi câteva pagini de carte... de bucate. Ori poate să fi fost o carte de proză? Pe vremea aceea, Veronica Bectaş scria nişte povestioare jucăuşe, adeseori cu dialoguri spumoase, care se învârteau în jurul aceleiaşi teme: o soacră vrednică, dornică să-şi înveţe nora toate secretele bucătăritului.
N-aveam cum „să-i fac" o carte pe atunci, dar i-am deschis (larg) paginile Jurnalului de bucătărie, îndemnând-o „să exerseze", scriind uneori şi câte două trei-texte pe săptămână, doar, doar va veni şi vremea cărţilor... Nici măcar când i-am dat în grijă rubrica „Radiografii culinare", din suplimentul Scînteia - după 20 de ani (supliment al Jurnalului Naţional din 2009), nu am gândit asta ca pe un punct de pornire pentru o carte. Însă, odată încheiat anul rememorărilor, cartea s-a închegat de la sine („s-au pus în ea câţiva genunchi de vită, dintr-ăia cu cartilagii mari cât pumnul, ca să se lege apele", ar spune Vera) şi a ieşit, dacă mă credeţi pe cuvânt, apetisantă, gustoasă, savuroasă. „77 Istorii şi reţete din Epoca de Aur" (Editura CARTEX) este una dintre acele cărţi „de graniţă", pe care nu ştii, dintru început, în ce categorie să le aşezi.
Este, dacă vreţi, o carte de bucate, care dă seama despre reţetarul anilor '80, dar totodată şi o frumoasă culegere de proză scurtă, surprinzător de vie. Volumul însă poate fi oricând un document de studiu important şi pentru istorici, şi pentru sociologi. Orice încercare de studiere a „istoriei mărunte" a ultimilor ani din comunism n-ar trebui să ocolească cele 77 de „probe" incluse în această carte. Mentalităţile şi moravurile epocii sunt excelent zugrăvite, dar, ce e mai important, cartea te pune pe gânduri şi îţi atrage atenţia asupra unor fenomene care nu ar mai trebui să se repete. A, şi nu v-am spus că apelul Veronicăi Bectaş: „Să nu uitaţi, să nu lăsaţi istoria s
