Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E vremea investiţiilor în spitale private!

Publicat in Adevarul, joi 28 octombrie 2010 · · ·

Suferinţele prin care au trecut familiile miliardarilor Virgil Mailat şi Dan Fiterman în sistemul public de sănătate i-au determinat să investească zeci de milioane de euro în propriile spitale. Află din cel mai recent număr „Forbes România“ dacă investiţiile în spitale private sunt afaceri profitabile sau filantropie.

Dimineaţa este mai limpede şi pentru că durerea parcă s-a şters din piept. Florin Panţa (37 de ani) se mişcă încet de teamă ca suferinţa să nu revină şi să-l arunce în abisul cancerului rediagnosticat în urmă cu două luni. O asistentă intră în camera luminoasă şi-l invită s-o însoţească spre cabinet. E timpul pentru un nou set de analize. De peste 30 de zile, Panţa urmează un tratament, în Centrul Medical Nova Vita din Târgu Mureş, cu venin de scorpion provenit din Cuba.

Starea lui s-a mai îmbunătăţit, au constatat medicii. De fapt, numele lui Florin Panţa este legat de apariţia spitalului Nova Vita. Situaţia în care se afla ginerele său l-a făcut pe omul de afaceri Virgil Mailat (unul dintre cei şase foşti acţionari ai Bere Mureş) să se gândească, pentru prima dată, la o investiţie în domeniul medical privat în Târgu Mureş. „Eram disperat pentru că îl consideram pe Florin drept copilul meu", spune omul de afaceri.

Abia în 2004, Mailat şi-a pus în aplicare ideea. A cumpărat un vechi hotel din oraş şi l-a transformat într-un spital privat, Nova Vita, pentru tratamentul cancerului pe baza terapiilor naturiste. Afacerile inventatorului berii la PET mergeau foarte bine la mijlocul anilor 2000. (Bere Mureş a fost primul producător din ţară care a lansat un astfel de ambalaj pentru bere.)

Dar viaţa personală a directorului s-a complicat. A divorţat şi a suferit un atac cerebral. Nimic nu a mai fost ca înainte. Mailat a decis împreună cu ceilalţi acţionari să vândă, în 2008, afacerea Bere Mureş către concernul Heineken, după 35 de ani d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele date exit-poll din ziua votului. Rezultate alegeri prezidenţiale 2024, turul 1

Mediafax acum 14 minute
Centrul de Sociologie Urbană şi Regională - CURS Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE The Center for International Reserch and Analyses ARA Public Opinion SRL Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvaţi România George-Nicolae Simion – Alian

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum o ora
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Diana Şoşoacă, scandal la vot. S-a filmat în cabina de vot. Poliţia verifică

Mediafax acum 59 minute
Incident electoral anunţat în Bucureşti, de data aceasta având-o ca protagonistă pe senatoarea Diana Şoşoacă. Aceasta ar fi făcut un videoclip în timp ce era în cabina de vot de la Secţia 6, încălcând astfel regulile electorale.

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 30 minute
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

Lasconi a dus „prăjituri fără blat" la secţia de votare: „am votat pentru o Românie pentru toţi”

Mediafax acum 2 ore
După ce şi-a exprimat opţiunea electorală, Elena Lasconi a declarat că a votat pentru ca românii să nu plece în altă ţară, pentru o ţară „în care să funcţioneze instituţiile statului, o ţară în care să ai parte de o şcoală bună pentru copilul tău, d

Cristian Tudor Popescu, reacție la „tăcerea” lui Iohannis: „Mocofanilor, săracilor, prăpădiților, m-am folosit de voi 10 ani”

HotNews acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a atacat dur, duminică, pe președintele Klaus Iohannis, după ce a mers să voteze în primul tur pentru alegerile prezidențiale. CTP l-a taxat pe actualul președinte pentru lipsa de comunicare după ieșirea de la urne

Tentativă de fraudă la Ploiești. Un bărbat a încercat să voteze de două ori la alegerile prezidențiale, în secții diferite

Adevarul acum 25 minute
Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze, duminică, 24 noiembrie, la două secţii din oraș. Reprezentanţii celei de-a doua secţii l-au denunțat la Poliţie. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.

Max Verstappen a câștigat un nou titlu mondial la Formula 1

Libertatea acum o ora
Max Verstappen a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv la Formula 1, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Vremea

București
acum

dum.

0°/5°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°