Singura angajată din instituţie, care are acces la baza de date, se află internată în spital. Situaţia este întâlnită în cadrul Serviciului de Evidenţă a Persoanelor din Târgu-Cărbuneşti, primarul fiind nevoit să sesizeze Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Gorjenii care au venit astăzi la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor din Târgu-Cărbuneşti ca să-şi schimbe buletinul au făcut cale întoarsă, întrucât Mihaela Dimulescu, singura angajată din cadrul instituţiei, care are acces la baza de date, s-a îmbolnăvit şi a fost nevoită să se interneze la Secţia Neurologie, din cadrul Spitalului Orăşenesc din localitate. Primarul Mihai Mazilu este foc şi pară pe cei care i-au ordonat să-i disponibilizeze pe ceilalţi şapte angajaţi, întrucât zeci de oameni s-au năpustit în biroul său în semn de nemulţumire faţă de această situaţie.
Citeşte şi:
Premieră medicală: transfuzie de sânge prin cordonul ombilical, la Maternitatea Braşov
„Nu am fost nebun când am spus nişte chestiuni acum patru luni zile. Prefectul a vorbit aiurea, pentru că nu ştie ce e în teren. E nebunie. Au venit oamenii la mine în birou, pentru că vin de la Cruşeţ şi dau banii degeaba pe autobuz. Am pus afiş pe uşă cu numărul Prefecturii Gorj şi am sesizat Ministerul Internelor. Singura doamnă care avea acces la baza de date este internată la Neurologie, pentru că s-a îmbolnăvit cu atâta lume pe capul ei. Sunt 68.000 de oameni care vin la noi, din 20 de comune şi două oraşe. Acolo e cu parole, cu secrete şi nu are oricine acces. I-am mai dat un angajat din primărie să o ajute, dar nu are parola. Dacă era an electoral, atunci sigur s-ar fi implicat cei interesaţi ca oamenii să-şi ia buletinul să voteze“, declară Mihai Mazilu, primarul din Târgu-Cărbuneşti.
„Nu se poate aşa ceva“
Oamenii sunt nemulţumiţi de această situaţie. „Am venit din comuna Cruşeţ, pentru că am