Reclamele de acum 100 de ani scot în evidenţă calităţile produselor, ascunzând defectele, iar limbajul era de aşa manieră încat potenţialul client să nu mai caute defectele produsului. Expoziţia „Reclame şi comerţ în Alba Iulia“ a fost deschisă astăzi la sediul Arhivelor Naţionale Alba.
Reclamele de acum 100 de ani scot în evidenţă calităţile produselor, ascunzând defectele, iar limbajul era de aşa manieră încat potenţialul client să nu mai caute defectele produsului.
„Nimenea să nu-şi cumpere butoaie şi butoiaşe, până nu se convinge cât de bune şi de ieftine sunt ale mele“, era afişul unui comerciant de butoaie din Blaj.
Prima reclamă în anul 1891
Prima reclamă în limba română din Alba promovează un atelier de unelte şi maşini agricole. „Josif Gans, fabricant şi reparatoriu de masini agronomice în Blasiu, recomandă pe lângă garanţă şi serviţ solid şi prompt depositul seu de pluguri, maşine de îmblănit, de cusut, de treierat şi de alte instrumente economice, tote din fier bătut. Tote obiectele amintite se pot procura dela susnumita firmă“, astfel suna prima reclamă publicată într-un ziar ce apărea la Blaj.
„Important este faptul că este prima reclamă care apare în limba română, într-un ziar creştin. Este desenată şi face referire la comerţul cu utilaje agricole, activitate de bază în acele vremuri“, a apreciat Dana Zecheru, director la Arhivele Naţionale Alba. Mesajele reclamelor erau unori hilare. „Dracul e negru, dar nu atît de negru ca şi crema de ghete Vultur“, este mesajul uneia din anul 1927.
„ALO, ALO….! vine Electrica“
Cele mai multe afişe erau pentru atelierele şi buticurile comercianţilor evrei din Blaj, cel mai dezvoltat centru economic şi cultural al vremii. „ALO, ALO….! vine Electrica. Au sosit cele mai moderne şi mai elegante candelabre pentru odăi, cancelarii, de la cele mai simple l