După 18 meciuri susţinute în Liga MOL de hochei, ACS Corona Fenestela 68 Braşov se află pe locul patru în clasament, cu 33 de puncte, la egalitate cu Dab Docler, iar în Campionatul Naţional, braşovenii sunt pe primul loc, cu 13 puncte.
Astfel, formaţia de sub Tâmpa are cel mai bun sezon competiţional de la înfiinţare, Fenestela păstrând şanse reale la câştigarea campionatului şi calificarea în fazele superioare ale Ligii MOL.
În ultima partidă din campionat, ACS Corona Fenestela 68 Braşov a zdrobit, aseară, în deplasare, pe Sportul Studenţesc, pe care a învins-o cu 12-1, pe reprize 7-1, 2-0 şi 3-0.
Pentru formaţia de la poalele Tâmpei urmează un program infernal, cu trei partide în Liga MOL. Astfel, braşovenii vor întâlni, mâine seară, pe Dab Docler, iar echipa câştigătoare va lua o opţiune importantă pentru ocuparea locului trei.
După confruntarea cu Dab Docler, Fenestela se va confrunta, duminică, de la ora 12.30, cu Ujpesti, iar marţi, de la 19.00, Sapa Fehervar va fi adversarul braşovenilor. Toate meciurile vor avea loc în Ungaria.
„Am obţinut două victorii de moral, foarte importante, cu Steaua şi Sportul Studenţesc, iar acum ne propunem să avem evoluţii bune, în continuare, în Liga MOL. Vrem să avem cel puţin două victorii după cele trei meciuri din Liga Mol, însă ne va fi foarte greu.
Confruntarea cu Dab Docler de mâine este cea mai grea, iar dacă vom învinge, avem şanse mari să terminăm pe trei în ierarhia Ligii Mol. Valorile sunt apropiate, fiecare partidă trebuie tratată cu maximă seriozitate“, a declarat Nagy Attila, team-managerul echipei Fenestela Braşov.
Colaborare cu austriecii
ACS Corona Fenestela 68 Braşov, care are, pe lângă echipa de seniori, şi trei grupe de copii, la Under 10, Under 12 şi Under 14, a demarat discuţiile pentru încheierea unei colaborări cu formaţia de hochei austriacă LASK Linz.
„Cu ace