În cadrul conferinţei de presă conservatorii mureşeni au făcut, ieri, precizări privind analiza asupra absorţiei fondurilor europene. În august, la conferinţa de la Braşov a participat şi Maria Judea, şeful departamentului de absorţia fondurilor europene la nivelul organizaţiei judeţene. Potrivit acesteia, România nu a reuşit să utilizeze decât un mic procentaj în ceea ce priveşte absorţia fondurilor comunitare, plătind la bugetul UE, în perioada 2007 până în 20 august 2010, 4,5 miliarde de euro. De asemenea, doar în 2010, Bucureştiul a trimis la Bruxelles 854 de milioane de euro şi s-au încasat doar 318 milioane de euro.
Nici la capitolul fonduri destinate agriculturii România nu stă foarte bine. Raportat la alocaţia de peste 4, 4 miliarde, pentru intervalul 2007-2010, suma totală plătită până la sfârşitul lunii august a fost de 569 milioane de euro, gradul de absorţie fiind de 2,8 la sută. “Cea mai mare problemă întâmpinată de firmele româneşti în ce priveşte atragerea fondurilor europene, o reprezintă lipsa banilor pentru cofinanţare. De asemenea, sistemul greoi de aprobarea dosarelor în instituţuule din România, împiedică absorţia fondurilor europene. Cele mai grave acuzaţii aduse de beneficiarii Programului Operaţional Sectorial, se referă la întârzierile în acordarea cofinanţărilor şi rambursărilor, unii declarând că astfel de situaţii i-au adus în pragul falimentului”, a precizat Maria Judea, din poziţia de preşedinte a organizaţiei judeţene de femei a PC Mureş.
Sprijin de consultanţă
Venind în sprijinul peroanelor care vor să atragă fonduri europene, Partidul Conservator va oferi consultanţă celor interesaţi din judeţul Mureş, pentru iniţierea şi atragerea acestor proiecte spre judeţul Mureş, lucru care se speră a fi materializat în luna noiembrie. “La nivel naţional este implementat acest organism, în cadrul Partidului Conservato