Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lege pentru accelerarea proceselor in instanta CHICHITELE AVOCATESTI NU VOR MAI PUTEA TERGIVERSA JUDECAREA CAUZELOR

Publicat in Cuvantul Liber, joi 28 octombrie 2010 ·

- Politic - nr. 660 / 28 Octombrie, 2010 Odata cu intrarea in vigoare a Legii privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, promulgata luni, 25 octombrie a.c., de presedintele Romaniei, justitiabilii vor avea satisfactia ca procesele in care sunt implicati sa nu se mai intinda pe ani de zile, iar procedurile sa fie mult simplificate. Pentru a sublinia importanta acestei legi, presedintele Traian Basescu a prezentat, in cadrul unei conferinte de presa, cateva noutati referitoare la abordarea pe care va trebui sa o aiba justitia in viitor. Contestarea amenzilor, in competenta judecatoriilor O prevedere extrem de importanta este ca judecatoriilor li se atribuie competenta de a judeca orice proces care implica daune sau plati pana la maximum 2.000 de lei. In acest fel, judecarea contestatiilor referitoare la amenzi care, in prezent, poate ajunge pana la Inalta Curte de Casatie si Justitie, conform noii legi va tine de judecatorii, singurele instante competente sa judece solicitari de daune sau plati pana la 2.000 de lei. Fara citatie, daca partile sunt in sala Prin noua lege, se reglementeaza posibilitatea comunicarii actelor de procedura direct, fara citatie, daca partile au fost in sala cand judecatorul a anuntat noul termen. Ca modalitati suplimentare de comunicare catre parti, pot fi folosite mijloace moderne, ca telefonul, telegraful, e-mailul sau faxul. Procedura se va considera indeplinita si in cazul in care doar una din parti a avut avocatul in sala, daca avocatul uneia din parti instiinteaza avocatul celeilalte parti. Schimbarea avocatului nu mai este temei pentru amanare In viitor, nici schimbarea avocatului nu va mai putea fi motiv de acordare a unui nou termen, solicitat pentru ca noul aparator sa studieze dosarul. Noua lege precizeaza foarte clar ca este responsabilitatea celui care participa la actul de justitie daca isi schimb

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 12 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 11 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 13 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 11 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°