Să faci o revistă de construcţii în aceste zile pare o misiune dificilă. "Despre ce scrieţi? Nu mai construieşte nimeni nimic", se grăbesc să spună voci din diverse domenii. Într-adevăr, piaţa construcţiilor este în letargie de aproape doi ani, dar şi acesta este un subiect în sine: ce mai pot face investitorii care deţin 1.000 de hectare în zona de nord a Capitalei, care era văzută până acum doi ani "viitorul Manhattan" al României?
Deocamdată doar să aştepte! Prea multe birouri şi case goale sunt în stare să îi sperie pe cei mai mulţi dintre investitori. Dar cum viitorul nu este cu totul negru, se poate observa că hipermarketurile au reînceput să pişte acceleraţia expansiunii, iar pentru anul viitor au fost contabilizate 19 noi inaugurări de magazine, în creştere faţă de anul acesta sau 2009. O gură mică de oxigen pentru firmele de construcţii care vor avea în următoarele luni mai puţine şantiere în condiţiile în care proiecte mari, precum stadionul Lia Manoliu sau pasajul Basarab, se apropie de finalizare.
Din urmă pare să nu mai vină mare lucru: Comarnic - Braşov a picat, iar licitaţia pentru extinderea metroului merge greu. În aceste condiţii, un alt subiect îl reprezintă felul în care managerii din construcţii au ajuns să accepte salarii la jumătate, după ce acum doi ani îşi puteau negocia lejer salariul deoarece aveau alternative mai bănoase. Bănoase au fost de-a lungul anului şi contractele de întreţinere a autostrăzii Bucureşti-Piteşti, dar prima autostradă a ţării şi principala legătură a Bucureştiului cu vestul ţării şi al continentului nu are "faţă europeană". Vârsta, mai bine de 40 de ani, îşi spune cuvântul. Dar când dai bani pe cele mai bune "cosmetice" poţi avea pretenţia să nu apară în fiecare an alte "şanţuri" pe banda unu, pe unde circulă camioanele. Ce părere au despre asta autorităţile, drumarii, dar şi şoferii ca