Mă aştept ca legea "micii reforme" în justiţie "să aibă un impact major, prin oferirea unui sistem judiciar mai transparent şi eficient", scrie pe blogul său ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris. Sursa: MEDIAFAX
"Acest lucru este crucial şi pentru Marea Britanie: un sistem funcţional de justiţie şi un mediu favorabil oamenilor de afaceri este esenţial pentru creşterea investiţiilor britanice în România", adaugă diplomatul britanic.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, luni, legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, cunoscută ca legea "micii reforme" în justiţie. Pentru ambasadorul Harris, aceasta este "o veste binevenită".
"Pe parcursul verii, România a luat un număr de măsuri privind reformarea sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei. Acest ultim pas va susţine implementarea mai rapidă a acestora", crede ambasadorul.
Martin Harris observă că noua lege va reduce volumul de muncă al judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi pe cel al tribunalelor, pentru a creşte eficienţa procedurilor juridice în cazurile penale.
"Aceste mici reforme sunt de asemenea necesare pentru pregătirea implementării noilor Coduri de Procedură Penală şi Civilă, care este aşteptată în 2011", mai spune ambasadorul.