Orchestra Nationala Radio si Alexandru Tomescu, cantand la inegalabilul Stradivarius, va vor purta vineri, 29 octombrie 2010, de la ora 19.00, in lumea recreata de filmul lui Radu Mihaileanu – „Le concert”. Violonistul va interpreta celebrul Concert pentru vioara si orchestra de Ceaikovski, inclus pe coloana sonora a filmului care a castigat premiul César de anul acesta pentru Cel mai bun sunet si Cea mai buna muzica.
Potrivit comunicatului Orchestrelor si Corurilor Radio, programul va fi completat de lucrari simfonice spectaculoase precum Trei dansuri romanesti de Theodor Rogalski sau Dansul Salomeei din opera „Salomeea” de Richard Strauss. In incheierea unei seri aniversare desavarsite, publicul va putea audia Don Quijote, op 35 de Strauss, avandu-i ca solisti pe Razvan Suma (la violoncel) si Carol Mai-Antal (la viola).
La pupitrul orchestrei se va afla dirijorul Jin Wang.
Alexandru Tomescu, “o personalitate matura, complexa, tot mai curioasa in descoperirea profunzimilor concertelor pe care le abordeaza”, asa cum il apreciaza criticii, este unul dintre exponentii de marca ai scolii violonistice romanesti. Peste 20 de premii la concursuri internationale, cateva sute de concerte in intreaga lume, colaborari cu mari dirijori si nenumarate inregistrari – o carte de vizita impresionanta pentru tanarul violonist, a carui tehnica impecabila, sensibilitate si maturitate muzicala au depasit de mult granitele Europei, traversand Oceanul si ajungand pana in Asia.
In septembrie 2007 Alexandru Tomescu a castigat dreptul de a canta la faimoasa vioara Stradivarius Elder-Voicu 1702 pentru o perioada de cinci ani.
Jin Wang este considerat, pe drept, unul dintre cei mai valorosi artisti din generatia sa, cu o activitate concertistica demna de apreciere: peste 600 de concerte si spectacole, la pupitrul unor cunoscute ansambluri