În aceste zile în care, în numele principiilor și a intereselor poporului român, politicienii se înjură ca la ușa cortului, în direct, în Parlament sau pe la televiziuni, ori prin intermediul jurnaliștilor care poartă declarațiile de la o ușă la alta, mi-am amintit cam care e prețul demnității acestui popor: 4 mici și o bere.

Emil Boc ne spune că parlamentarii PDL nu au votat la moțiune, pentru ca poporului ”să-i fie mai bine”. Liberalii și social-democrații susțin că tot în numele ”stării de bine” se iau la trântă cu Guvernul. Prea puțini mai sunt însă cei care îi cred. Pe unii și/sau pe alții. Și, totuși, când vin alegerile, îi votează ori pe unii, ori pe alții.

În ”Eseu despre luciditate”, a regretatului Jose Saramago, avem un scenariu teribil. Alegătorii unui oraș-capitală apelează într-o măsură covârșitoare la votul în alb. Politicienii din toate partidele sunt invalidați astfel, la modul oficial. Pentru a se răzbuna, politicienii părăsesc orașul, suspendând toate serviciile administrației publice, de la curățenie la poliție. Dar, spre uimirea lor, comunitatea reușește să se descurce chiar și fără ei: fiecare își face curățenie în fața casei, ba și hoții se decid să nu mai fure.

M-am întrebat de multe ori (inclusiv în aceste zile) dacă o astfel de atitudine comunitară ar putea trece vreodată de stadiul ficțiunii, devenind realitate. Inclusiv în România. Un mesaj cu o fotografie primită de la un prieten, mi-a dat răspunsul corect: atâta timp cât politicienii și grupurile economice care îi susțin au resursele necesare pentru a plăti 4 mici și o bere, un astfel de scenariu devine imposibil.

În vară, la două săptămâni după FânFest, la Roșia Montană, Primăria locală și RMGC (compania canadiană care intenționează să exploateze aurul de acolo) s-au înscris în ”competiție” cu ”Ziua Minerului”, încercând să mobilizeze mult mai mulți participanți.