Guvernul Boc a scăpat. Băgaţi în ţarc, sub paza dulăilor lideri de grup, parlamentarii Coaliţiei n-au defectat, iar Opoziţia n-a avut cum aduna cele 236 de voturi pentru moţiune. Atitudinea de struţ cu capul în nisip a arcului guvernamental n-are nimic comun cu exerciţiul democratic, este mai mult decât ar fi fost chiar un vot imperativ. Tipic nu pentru o democraţie, ci pentru un stat totalitar, în care Puterea rezistă prin intimidarea, prin înfricoşarea nu doar a populaţiei, ci şi a propriilor activişti, pardon - parlamentari. Boc şi ai lui, aşa cum anticipasem, n-aveau însă de ce se teme. PSD-PC şi PNL au pregătit prost moţiunea. Un text prolix, un program de măsuri doar afirmate, nu şi cu sustenabilitate demonstrată, n-aveau cum convinge.

Şi totuşi Boc nu numai că s-a temut, dar s-a şi panicat, iar echipa sa a făcut o criză de isterie, mai ales cu gândul şi, ieri, cu ochiul la zeci de mii de manifestanţi veniţi din toată ţara. Guvernul a gafat inadmisibil, impunând sau tolerând acţiuni menite să-i blocheze pe drum pe protestatari sau, ajunşi la Bucureşti, să le insufle teama de represiuni sălbatice, unele de tragică amintire. Stoparea abuzivă a autocarelor, ameninţarea cu concedierea sindicaliştilor, alertarea maximă a unităţilor M.A.I. (Ponta susţinea că şi distribuirea muniţiei de război), până şi înţesarea holurilor Parlamentului cu agenţi agresivi - toate astea nu înseamnă decât panică şi reflexe din urmă cu 20 de ani.

Cum-necum, Cabinetul a rămas deocamdată în funcţie. Pentru cât timp? Tot nu oferă soluţii viabile românilor ajunşi la limita răbdării şi a rezistenţei fizice. Nu prin ameninţări şi ostentarea mijloacelor de represiune va putea Boc rămâne la Victoria. Procedural însă, şi democratic, urmează dezbaterea Bugetului pe 2011, de o asprime insuportabilă, alcătuit sub dictarea FMI. Respingerea Bugetului în Parlament ar echivala cu o cenzur