Studenţii măcelari de la Medicină costă o avere din statul. Sergiu Florea şi Carmen Bejan, ambii de 21 de ani, au fost condamnaţi la 16 ani de închisoare. Fiecare dintre ei va consuma în această perioadă câte 78.000 de euro din banii penitenciarului. Sergiu este în Penitenciarul Timişoara, în timp ce Carmen Bejan este încarcerată la Arad.
Studenţii măcelari o să fie întreţinuţi 16 de ani din bugetul penitenciarului, care cheltuieşte cu el aproximativ 1.700 de lei în fiecare lună. „Pentru fiecare deţinut, cheltuim în medie 1.700 de lei", a declarat subcomisarul Florin Şerpe, comandantul Penitenciarului Timişoara.
Ucigaşul care costă cât un Ferrari
Cel puţin 100.000 de euro va cheltui statul român cu cazarea, întreţinerea, mâncarea şi serviciile medicale acordate lui Gheorghe Breazu, care a împuşcat mortal un poliţist de frontieră, în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2009. Ucigaşul, care s-a îngrăşat peste 20 de kilograme de când a intrat după gratii, a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel Timişoara la închisoare pe viaţă. Florin Şerpe susţine că fondurile alocate unui deţinut pot să oscileze de la un an la altul, în funcţie de bugetul penitenciarului. Un simplu calcul demonstrează că ucigaşul poliţistului cheltuieşte din banii contribuabililor peste 20.000 de lei pe an. După 20 de ani de detenţie, statul ajunge să investească în întreţinerea lui Gheorghe Breazu peste 100.000 de euro, contravaloarea unui automobil Ferrari.
Datorii de 200.000 de euro
Ucigaşul poliţistului a fost condamnat de instanţă să achite 200.000 de euro familiei poliţistului pe care l-a ucis: 100.000 de euro trebuie plătiţi văduvei, Laura Sîrbu şi alţi 100.000 de euro fiicei poliţistului, care a rămas fără tată la doar şase ani. Judecătorii au stabilit că Gheorghe Breazu mai trebuie să-i achite orfanei câte 600 de lei pe lună, până când fata împlineşte 18