Traiul bun nu este tocmai punctul forte al românilor. Iar acest lucru îl văd în fiecare zi pe stradă. Zi de zi în drumul meu spre serviciu trec pe la Piaţa Sudului. Sărăcia te izbeşte la orice pas. De-o parte şi de alta a trotuarului găseşti zeci de bătrâni care încearcă să obţină un ban cinstit. Ei îşi întind câteva hârtii pe jos şi vând orice găsesc prin casă (încălţăminte, haine, robinete, telefoane). Se citeşte în ochii lor o tristeţe adâncă pentru că nu au bani nici pentru mâncare. Mulţi dintre aceştia au pensii de mizerie şi de-abia mai trăiesc. Dar noi, tinerii, ce şanse avem? Niciuna sau absolut niciuna.

Mulţi tineri visează să deţină o locuinţă, de aceea aceştia analizează în mod constant avantajele statutului de proprietar. Dar cum poate un om să-şi cumpere o casă în zilele noastre? Mai ales când oferta din piaţă este departe de a se întâlni cu cerinţele şi posibilităţile românilor.

Când mai merg pe la târgurile imobiliare, dezvoltatorii vin cu diverse oferte şi afirmă că au redus preţurile foarte mult în perioada de criză. Spre exemplu, spun că o garsonieră costă doar 30.000 de euro. O nimica toată! Dar cu ce bani să cumperi această casă!? Băncile sunt restrictive în privinţa creditelor, iar dacă obţii finanţarea după lungi negocieri, atunci eşti fericitul câştigător al unui credit pe 20-30 de ani. Dar să nu te bucuri prea mult. Banii obţinuţi nu îţi vor ajunge decât pentru o locuinţă situată cine ştie pe unde. Şi te întrebi, când intri în ea, dacă sigur aceea este toată? Acestea sunt locuinţele construite low-cost în vârf de bulă imobiliară: mici şi poziţionate departe de centrul oraşului. Pe lângă aceste case, există un alt stoc, destul de generos, de apartamente cu suprafeţe mari care au fost construite tot în perioada de boom pentru a fi vândute în volume mari către fondurile de investiţii. Criza i-a alungat însă pe instituţionali şi s