Omul de afaceri Dan Şucu, care controlează cel mai puternic grup din industria mobilei, mizează pe faptul că oamenii vor sta din ce în ce mai mult acasă, şi prin urmare vor dori să-şi amenjajeze căminul cât mai bine. La nivelul magazinelor Mobexpert, încă din vară s-au creat colţuri speciale, cât mai la vedere, pentru noile colecţii de veselă. În România, aşa cum se întâmplă la nivel european, accesoriile pentru casă ajung şi la 50% din vânzările totale ale marilor retaileri de mobilă.
La intrarea pe piaţă locală spre exemplu, în martie 2007, vânzările de accesorii ale gigantului suedez IKEA reprezentau jumătate din vânzări. Vânzările de accesorii şi decoraţiuni pentru casă sunt estimate la aproximativ 100 de milioane de euro, potrivit unor calculele ZF pe baza datelor disponibile. Cele mai mari vânzări de astfel de produse sunt derulate de IKEA, care în intervalul septembrie 2009 - august 2010 a vândut accesorii şi decoraţiuni de 31,2 mil. euro, adică 40% din totalul veniturilor din această perioadă. Gama IKEA 365 plus se află în topul vânzărilor companiei din punctul de vedere al volumului, cu aproape 200.000 de bucăţi. Şi IKEA şi-a reorganizat zona de accesorii şi decoraţiuni de la parterul magazinului în intervalul iunie-august. O pare dintre accesoriile magazinului provin de la producătorii români. Astfel, producătorul de articole din faianţă pentru menaj Cesiro Sighişoara livrează către gigantul suedez aproximativ 45% din producţie, adică diverse modele de ceşti, farfurii, boluri şi alte obiecte pentru decor. Compania a încheiat primul semestru cu o cifră de afaceri de circa 11 mil. euro (46 mil. lei), în creştere cu 44% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
La IKEA oalele şi tigăile din gama 365 plus sunt în jur de 45 de lei, potrivit informaţiilor din catalog. Toamna aduce vânzÂri mai mari de accesorii Şi decoraŢiuni "Vânză