Din 1986 lucrează în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi, în cei 16 ani în care s-a luptat cu flăcările, a avut 3.600 de intervenţii.

Pe Ieronim Slăvoacă îl vedem de fiecare dată cu zâmbetul pe buze, la intrarea în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Mereu jovial şi plin de glume, Slăvoacă este cel mai vechi angajat al Inspectoratului şi povesteşte celor mai tineri peripeţiile prin care a trecut. „Colegii mei mă respectă foarte mult şi mereu mă întreabă tot felul de lucruri. Uneori, stau şi le povestesc şi îi văd cum mă ascultă aşa cum ascultă copii poveştile bunicilor", spune pompierul. Crescut într-o familie de oameni simpli şi muncitori, Ieronim Slăvoacă a fost mereu atras de apă. „Am vrut să fiu marinar, mereu mă scăldam în apele Ilvei, când eram mic. Am ajuns pompier, dar tot cu focul m-am jucat în viaţă", poveşteşte acesta. Chemarea datoriei l-a făcut să se impotrivesască părinţilor lui şi să plece din comuna în care a născut, pentru a-şi urma destinul de salvator de vieţi. „Părinţii nu au fost de acord. Ar fi vrut să rămân acasă, să-i ajut cu munca, dar, în timp, s-au obişnuit", rememorează bistriţeanul.

Botezul focului, în 1978

Primul incendiu la care a participat, înainte de a fi pompier cu acte în regulă, a fost în 1978. „Botezul focului l-am făcut pe vremea când eram militar în termen, în Bistriţa. Era în 1978, când a luat foc un apartament şi am salvat o mamă şi un copil. Am fost înduioşat şi foarte mândru şi atunci am vrut să devin pompier, să pot să fac ceva pentru ceilalţi", spune Slăvoacă. Mai bine de un deceniu a fost primul în linie la toate incendiile şi a participat la 3.600 de intervenţii. După o viaţă închinată celorlalţi, Slăvoacă simte şi acum chemarea focului. „Îmi vine să merg la incendii, deşi o parte din sănătate mi-am pierdut-o în această instituţie. Dar nu-mi pare rău.