Nu am înţeles niciodată simpatia de care se bucură printre oameni serioşi Victor Ponta. Arogant – cât cuprinde; tupeist – până la neruşinare; zglobiu – când ar avea nevoie să practice îngândurarea; teribilist – pe vremuri şi aşa teribile, oricât s-ar da peste cap, nu reuşeşte niciodată să iasă din galoşii lui Adrian Năstase sau din zâmbetul lui Ion Iliescu. Altfel spus – o făcătură.
Evident, nu este singura, dar făcăturile nu pot urni politica românească spre mai bine. Victor Ponta are de partea sa tinereţea. Şi tocmai acesta este pericolul. Dacă era octogenar, mascaradele lui mai ţineau o vreme. Aşa însă, Circul Ponta îşi planifică turnee pentru multe stagiuni de acum încolo.
Victor Ponta nu este prost, deşi, sincer vorbind, aş fi preferat să fie. Ar fi fost mai puţin periculos. Mă întreb însă cât de luminaţi sunt cei tentaţi să-l urmeze. Unde cred ei că îi poate conduce acest caudillio de seră. În ritm de zâmbet mereu în clocot, e greu de ajuns mai departe de grădina de zarzavaturi prematur ofilite.
Victor Ponta nu a fost prost, când şi-a închipuit că parlamentarii ce i-au jurat să voteze moţiunea se vor ţine de cuvânt. A fost arogant. Cum ar veni, “Mie-mi zice Ponta, şi când îmi promite românul ceva, se ţine de cuvânt”.
Pe baza cuvântului dat lui de un număr de români parlamentari, Victor Ponta a promis tuturor românilor nu ştiu ce izbăvire. Să vrei să conduci România, dar să nu ştii diferenţa între român şi român parlamentar este ca şi cum nu ştii diferenţa între cascadori şi cascadori ai râsului.
Finalul este apoteotic – Victor Ponta se spală pe mâini de răspundere, aruncând vina pe cei ce i-au jurat să se ţină de cuvânt. Cuvântul dat românilor de Victor Ponta face exact cât cuvântul ce i l-au dat lui gherilieri parlamentari.
Acestui Pilat i s-a vândut un pont fals şi l-a cumpărat cu grăbire. E cazul să nu mai vândă nimic.
