Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bornescu cere să fie titular, Şumi îl pune la punct: "Fac ce vreau!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 28 octombrie 2010 ·

Şumudică l-a pus la punct pe Bornescu şi le-a răspuns suporterilor care îl cer titular pe "Pepe". Dinamo a început deja să-i dea tîrcoale portarului. După ultimele evenimente din Giuleşti, Marius Şumudică a simţit nevoia să ia măsuri de teamă să nu piardă vestiarul.

Mai întîi, a vrut să clarifice public problema portarilor, despre care a recunoscut că a tulburat armonia din lot: "Numai eu decid alcătuirea echipei! Să fie clar, nici Dinu Gheorghe, nici Copos, nici suporterii nu o să mă influenţeze vreodată! Din cauză că a ajuns în presă, problema Bornescu a agitat apele şi în vestiar, iar asta mă deranjează. Mircea a greşit faţă de mine cînd şi-a spus nemulţumirea în ziar. I-am spus că pe vremea cînd jucam în Portugalia şi nu eram folosit, n-a venit nici un antrenor să-mi dea explicaţii de ce nu mă bagă". Chiar şi aşa, Şumudică îl va titulariza azi pe "Pepe", cu Astra.

Ca să evite alte surprize neplăcute, Şumi le-a ordonat jucătorilor înainte de antrenamentul de aseară să-şi închidă telefoanele, măsură la care nu mai apelase pînă acum: "Vreau linişte, să nu mai aud de scandaluri! Avem meci!".

"Mircea, hai la Dinamo!"

Disensiunile la nivelul portarilor din Grant au atras atenţia rivalelor. Şefii dinamovişti afirmă că dacă Mircea Bornescu va dori să plece, din iarnă e bine-venit în Ştefan cel Mare: "E un fotbalist valoros. A fost şi în trecut pe lista noastră, poate fi o variantă de luat în calcul pentru viitor". Bornescu declarase într-un interviu acordat Gazetei că este supărat din cauza faptului că a pierdut echipa în Grant în favoarea lui Dani Coman.

"Eu vreau ca în lot să avem doi fotbalişti la fel de valoroşi pe fiecare post, misiunea mea e să duc echipa mai sus de locul 7, poziţia pe care s-a clasat anul trecut! Cine nu suportă concurenţa treaba lui!"

Dinu Gheorghe, preşedinte Rapid @N_

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 24 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Un judecător federal blochează punerea în aplicare a ordinului lui Trump privind CPI

Ziarul Financiar acum 2 ore
Un judecător federal a blocat vineri punerea în aplicare a ordinului executiv al preşedintelui american Donald Trump care îi vizează pe cei care lucrează cu Curtea Penală Internaţională, informează Reuters. Decizia a fost luată în urma unui proces i

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°