La graniţa vestică a României, Ungaria se confrunta la sfârşitul lunii octombrie cu o gravă criză economică. Scumpirea carburanţilor, în principal a benzinei, a declanşat nu numai furia şoferilor profesionişti, ci a tuturor posesorilor de automobile.

Şi populaţia era îngrijorată, deoarece aştepta valul scumpirilor produselor şi serviciilor şi, mai ales, a inflaţiei. Măsura imediată a nemulţumirilor a fost anunţul Guvernului de creştere a preţului litrului de benzină de la 37,5 forinţi la 62 forinţi, aproape cu 50 la sută. Brusc, străzile Budapestei au fost inundate de zeci de mii de cetăţeni, ca-n vremurile revoluţiei de la 1956. La început spontane, protestele s-au transformat apoi în greve ale taximetriştilor şi ale angajaţilor din întreprinderile de transporturi auto. Basculante, autocamioane, autobuze şi autovehicule blocau intrările, intersecţiile şi podurile de peste Dunăre din capitala maghiară. La magazinele alimentare s-au creat cozi kilometrice pentru cumpărarea alimentelor de bază, în special pentru pâine şi lapte. Din cauza grevei care paralizase ţara, autorităţile maghiare au decis închiderea frontierelor, dând totuşi asigurări că era o măsură temporară. Astfel, situaţia devenea explozivă şi pentru turişti, mai ales cei austrieci, mereu numeroşi în Budapesta.

Confruntat cu cea mai gravă criză post-comunistă, guvernul maghiar de coaliţie condus de József Antall, instalat de cinci luni, a respins propunerea preşedintelui Arpad Goncz, de anulare a scumpirilor. Interesantă era însă poziţia Armatei şi Poliţiei. Aflate la mijloc în confruntarea dintre guvernanţi şi protestatari, în cazul în care evenimentele degenrau în mişcări de stradă, cele două instituţii demonstrau o atitudine de detaşare. Printr-un comunicat oficial, Ministerul Apărării anunţa că nu intenţiona să intervină în vreun fel, fiind mai degrabă interesat de retrager