Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anglia a cerut spionajului mondial să se unească împotriva programului nuclear al Iranului

Publicat in Adevarul, joi 28 octombrie 2010 ·

Directorul spionajului britanic, John Sawers, a făcut luni un apel fără precedent la adresa serviciilor de informaţii mondiale, într-o declaraţie transmisă în direct de televiziunea naţională engleză.

În prima declaraţie publică a unui şef al serviciului de spionaj extern al Marii Britanii (Secret Intelligence Service(SIS), cunoscut sub numele de MI6, n.r.), Sawers a declarat, citat de The Guardian:

1. Dezvoltarea terorismului este o problemă dificilă şi în ciuda eforturilor noastre comune, un atac este posibil. Costurile umane ar fi uriaşe. Dar ţara noastră nu va fi doborâtă de un asemenea atac. Pericolul dezvoltării armelor nucleare, chimice şi biologice este şi mai mare pentru că poate destabiliza o întreagă regiune.

2. Ţările care vor să construiască arme nucleare împotriva interdicţiilor legale sunt extrem de secretoase. Rolul nostru, al spionajului, este să aflăm ce fac şi ce plănuiesc aceste state şi să le blocăm accesul la materiile prime şi tehnologia necesară bombei atomice.

3. Descoperirea centrului secret de îmbogăţire a uranului din Iran (în septembrie 2009, n.r.), în apropiere de Qom, a fost un succes al spionajului. Ea a dus la creşterea presiunii diplomatice asupra Iranului şi la sancţiuni mai dure ale Uniunii Europene si ONU, sancţiuni care încep să se simtă în Iran.

4. Regimul iranian trebuie să se gândească bine care este interesul său

5. Un eşec în această regiune ar avea consecinţe sumbre. Stoparea dezvoltării nucleare nu se poate face doar pe tradiţionala cale diplomatică. Avem nevoie de operaţiuni concertate ale serviciilor secrete ca să împiedicăm ţări ca Iranul să obţină bomba atomică

6. Cu cât eforturile internaţionale vor întârzia achiziţia de către Iran a tehnologiei armei nucleare, cu atât vom avea mai mult timp pentru a găsi o soluţie politică.

Problema iraniană e îndelung dezbătută în cerc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 37 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum 2 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°