Francisc Bancsa a pentru a doua oară în faţa judecătorilor reşiţeni. Proprietarul lanțului de etnobotanice este suspect că ar fi liderul unui grup comando care a săvârșit mai multe crime oribile în Belgia, ]n timp ce în țară este acuzat pentru trafic cu droguri de mare risc.
Proprietar al mai multor magazine de etnobotanice de pe raza judeţelor Prahova, Caraş-Severin, Galaţi, Timiş, Bihor şi Braşov, dar şi din capitală, braşoveanul Francisc Bancsa a fost prins în flagrant cu ceva mai mult de trei kilograme de droguri de mare risc şi arestat la data de 27 iulie de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală. Acum, acesta a ajuns pe mâna judecătorilor reșițeni, iar avocata sa invocă greșelile procurorilor pentru a-l putea scoate pe acuzat de după gratii. „Ordonanța de la care a plecat reținerea acestor bunuri, substanțe halucinogene, nu este emisă pe numele inculpatului Bancsa Francisc. De fapt, apare numele lui, dar nu corespund datele de identificare. În conformitate cu codul de procedură, acest aspect atrage nulitatea actului de sesizare”, a declarat Lorette Luca. Practic, apărătorul lui Bancsa a sesizat astăzi nulitatea întregului dosar. Procurorii au întocmit un act de sesizare penală pe numele unui individ Francisc Bancsa, născut la altă dată decât cea a inculpatului din dosarul de trafic cu droguri. În fața instanței au apărut și ceilalți trei inculpați, care sunt apărați de avocați din oficiu.
Judecătorii cer timp pentru deliberare
Judecătorii care analizează cazul inculpatului s-au retras pentru 20 de minute, ca să analizeze excepția invocată de avocat. Procurorul nu s-a arătat însă de acord cu excepția invocată de apărător și a cerut respingerea ei. „Eroarea din actul de sesizare nu schimbă cu nimic datele problemei și nu influențează cu nimic probele din dosar”