Cu o zi înainte ca premierul Emil Boc să spună corect în Parlament, în replică la moţiunea de cenzură că populismul nu are ce mai căuta în politica economică a României, coaliţia politică pe care o reprezintă încerca din răsputeri să convingă FMI că trebuie redusă cota unica, CAS-ul, şi mărit salariul minim. Apare astfel o falie între discursul şi angajamentul extern guvernamental şi ideile ce bântuie imaginaţia politicienilor care susţin guvernul, fie şi prin neparticipare la vot. Cred că această situaţie merită un comentariu.

Procentele consistente de reducere avansate de politicienii puterii în faţa FMI, un minus de 4 puncte la cota unică (de la 16%, la 12%) de 3 puncte la CAS (de la 44% la 41%) şi creşterea salariului minim au fost categoric respinse de creditorii externi. Rupte din contextul românesc şi chiar făcând abstracţie de apartenenţa politică a iniţiatorilor, cele 3 măsuri par benefice. Într-o interpretare simplistă, reducerea cotei unice ar lăsa mai mulţi bani în buzunarul românilor şi în conturile firmelor, iar reducerea cotei de CAS ar mai scădea fiscalitatea pe forţa de muncă, una dintre cele mai ridicate din Europa. Un alt argument pentru această minirevoluţie fiscală ar fi creşterea atractivităţii României în ochii investitorilor străini. Participanţii la discuţii s-au plâns că parcă vorbeau la perete! Fără să realizeze că nici dacă se dau cu capul de perete nu pot acoperi minusul de finanţare generat de acest tip de măsuri.

Din punct de vedere economic avem astfel de-a face cu o incoerenţă majoră, sau ca să zic aşa ori suntem austeri, ori nu mai suntem! Este caraghios să votezi astăzi după deget şi în neştiinţă de cauză reducerea TVA, să te dai de ceasul morţii că ai greşit, că bugetul nu poate duce aşa ceva, după care mâine să te duci în faţa creditorilor străini cu 3 măsuri care ar genera un deficit mult mai consistent.Faptul însă