Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL vrea funcţii în plus în instituţiile controlate de parlament. Prima miză: CNA

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 28 octombrie 2010 ·

Puterea încearcă să-şi impună majoritatea în instituţiile aflate sub control parlamentar, cerând renegocierea acestor funcţii ţinând cont de algoritmul rezultat din alegerile din 2008. Primul vizat este Consiliul Naţional al Audiovizualului, unde PDL şi PSD se bat pentru un loc eliberat de un fost reprezentant al social-democraţilor.

Un prim pas a fost făcut în Birourile reunite ale celor două Camere ale parlamentului, unde PDL şi UDMR au scos astăzi de pe ordinea de zi nominalizarea în CNA a lui Grigore Zanc (PSD) pentru un nou mandat.

În aceste condiţii, discuţia pentru postul vizat în egală măsură de PDL se amână, puterea cerând renegocierea funcţiilor după actualul algoritm politic atât în CNA, cât şi în celelalte instituţii din subordinea parlamentului.

Toader: "PDL este subreprezentat"

Prin înlocuirea lui Zanc cu un reprezentant al partidului de guvernământ - Crina Elena Zamfirescu -, triada PDL-UDMR-Cotroceni ar fi la un pas de majoritate în CNA. Raportul oficial de forţe de până acum, de 7 la 4, s-ar schimba astfel la 6-5 pentru opoziţie, scor care se poate însă răsturna de la caz la caz în condiţiile în care reprezentatul guvernului, Dan Grigore, nu a votat întotdeauna cot la cot cu cei ai PSD-PNL-PRM.

PDL-iştii vor să meargă însă şi mai departe, cerând renegociere în funcţie de actualul algoritm, în toate autorităţile aflate sub control parlamentar, ceea ce le-ar asigura majoritatea confortabilă nu doar în CNA, ci şi la vârful altor instituţii cu miză între care Curtea de Conturi, Consiliul Naţional al Valorilor Mobiliare, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, chiar Banca Naţională a României. În TVR şi SRR lucrurile au fost tranşate după alegerea noului parlament.

Potrivit liderului deputaţilor democrat-liberali, Mircea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 55 minute
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 54 minute
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 28 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum o ora
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: De la căldură de vară la răcoare de toamnă

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme instabilă în următoarele două săptămâni, conform ultimelor estimări ale meteorologilor. Intervalul 23 septembrie - 6 octombrie va aduce schimbări semnificative de temperatură şi precipitaţii în toate

Bjorn de la ABBA s-a recăsătorit

HotNews acum 2 ore
Bjorn Ulvaeus, membru în formaţia ABBA, s-a însurat cu partenera sa de viaţă, Christina Sas, în cadrul unei ceremonii oficiate de prezentatorul TV Sandi Toksvig, relatează luni DPA și BBC, citate de Agerpres. Cântăreţul suedez, în vârstă de 79 de an

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 2 ore
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

ÎPS Teodosie, declarații controversate despre concubinaj: „Un păcat greu”

Gandul acum o ora
ÎPS Teodosie continuă șirul declarațiilor controversate. De data aceasta, Arhiepiscopul Tomisului a făcut o serie de precizări legate de persoanele care trăiesc în concubinaj. Prelatul susține că această formă de conviețuire reprezintă „un păcat gre

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°