* el este acuzat de complicitate la dare şi luare de mită, în dosarul patronului benzinăriei unde s-au vândut carburanţi în lipsa avizării metrologice
* procurorii anticorupţie spun că Ispas a fost cel care a intermediat întâlnirea în timpul căreia patronul a fost prins în flagrant, în timp ce dădea şpagă * avocatul a fost reţinut pentru 24 de ore, însă magistraţii gălăţenii au decis în cazul lui doar interzicerea plecării din ţară
Avocatul Sorin Ispas şi-a petrecut noaptea de luni spre marţi în spatele gratiilor, fiind acuzat de complicitate la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie. Este vorba despre cazul administratorului arestat la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a mituit un vameş, pentru a nu-i fi sistată activitatea. Procurorii anticorupţie spun că întâlnirea în timpul căreia patronul a fost prins în flagrant a fost aranjată de Ispas, care ulterior a dispărut. El a venit apoi de bunăvoie în faţa anchetatorilor, care l-au reţinut pentru 24 de ore, prezentându-l apoi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Galaţi spun că, vinerea trecută, Sorin - Constantin Ispas (n.r. - avocat în cadrul Baroului Brăila) l-a ajutat pe Ioan Marta, asociat şi administrator al SC "EUROIL" SRL Brăila (arestat în aceeaşi cauză pentru dare de mită) să-i dea unui funcţionar din aparatul de conducere al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Brăila suma de 13.000 lei. Banii reprezentau o tranşă dintr-o sumă pe care patronul benzinăriei i-o promisese vameşului ca să nu-i fie sistată activitatea staţiei, să nu-i fie confiscaţi 3,5 miliarde de lei vechi şi să nu i se aplice o amendă de 100.000 lei. "Tranzacţia" a fost surprinsă în flagrant de procurorii anticorupţie, care însă nu l-au găsit acolo şi pe avocat. "În data de 22 octombrie, imediat după comit