„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu“, în regia lui Andrei Ujică, intră de astăzi în cinematografe, după o proiecţie de gală la Sala Palatului. Filmul reconstituie, din imagini de arhivă, destinul dictatorului, care devine şi preşedinte, şi persoană privată sub ochii publicului.

Regizorul Andrei Ujică, emigrat în Germania în urmă cu treizeci de ani, a lucrat patru ani la acest film, vizionând peste 1.000 de ore de înregistrări de arhivă pentru a pune pe peliculă un sfert de veac din trecutul ţării. Dacă luăm în calcul exclusiv munca de documentare şi rezultatul ei, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" (montaj şi sunet Dana Bunescu) este poate cel mai sistematizat „document" al comunismului românesc. Filmul (care a avut aseară o proiecţie de gală la Sala Palatului) se deschide cu o scenă de la procesul Ceauşeştilor, apoi glisează către înmormântarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, ca punct cheie pentru a putea intra cât mai adânc în mintea dictatorului. Astfel, pelicula arată mărirea şi decăderea lui Ceauşescu, cu mici, dar excelent alese incursiuni în viaţa personală - dictatorul jucând volei sau înotând, alături de Elena.

O trilogie inovatoare

Dincolo însă de valoarea documentară excepţională, filmul este în primul rând pariul lui Andrei Ujică de a arăta destinul personajului său, Nicolae Ceauşescu, la persoana întâi. Printre puţinele experimente internaţionale de acest fel, filmul lui Andrei Ujică foloseşte o tehnică narativă familiară mai degrabă nonficţiunii decât documentarului. Spectatorul plonjează în poveste ca şi cum ar fi parte din lumea lui Ceauşescu, fără a fi „influenţat" de niciun reper exterior - comentariu sau marcarea explicită a cronologiei.

„Dacă ideea de autobiografie, de lume văzută din perspectiva (regizorului care se uită peste umărul) personajului nu ar fi funcţionat", explică Andrei Ujică, „probabil că aş fi renunţat la pr