Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colectarea selectivă, de la necesitate la conştientizarea cetăţenilor

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 28 octombrie 2010 ·

Conform legii, instituţiile publice sunt obligate să elaboreze un plan de măsuri privind colectarea selectivă a deşeurilor. În acest sens, începând cu luna noiembrie, ofiţerii Gărzii de Mediu Mureş vor iniţia controale în instituţiile publice mureşene, pentru a vedea la faţa locului dacă măsurile impuse de lege sunt aplicate, în ce priveşte locurile special amenajate pentru depozitarea selectică a deşeurilor. Primul pas al acţiunii va viza doar la un control, fără aplicarea de amenzi, situaţie care se va schimba începând de anul viitor, când vor fi aplicate amenzi, în cazul nerespectării măsurilor prevăzute de lege. Rămâne de văzut cum primăriile îşi vor face lecţiile, partea dificilă fiind cea legată de conştientizarea cetăţenilor asupra acestui mod de selectare. Primarii oraşelor mureşene sunt conştienţi că schimbarea opticii cetăţenilor faţă de colectarea selectivă reprezintă un proces dificil, dar care va fi înţeles în cele din urmă.

Sighişorenii, receptivi la colectarea selectivă

“Nu au probleme în ce priveşte colectarea selectivă la nivelul municipiului Sighişoara. Facem această colectare selectivă, şi mai mult decât atâta, avem o staţie de selectare a deşeurilor care în curând va fi pusă în funcţiune. Ca şi în alte părţi, populaţia Sighişoarei conştientizează din ce în ce mai mult că este necesară această colectare selectivă a deşeurilor, şi e chiar receptivă la acest aspect. De asemenea, vom încerca o mai mare sensibilizare asupra populaţiei, privind acest mod de selectare colectivă a deşeurilor.”

Dorin Dăneşan, primar, Sighişoara

Se aşteptă pubelele speciale la Sovata

“Colectarea deşeurilor se face printr-o firmă privată la nivelul oraşului Sovata, ei sunt cei care colectează deşeurile. Tot aşa am făcut un parteneriat pentru colectarea selectivă, şi se aşteaptă acele pubele, care încă nu au sosit. Punctele de selectare

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 25 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 43 minute
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 27 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°