Din cele 94 de locuinţe din Deva, niciuna nu a fost cumpărată până acum. Dacă chiriaşii nu vor deveni proprietari, Primăria Deva nu va mai putea pune pe picioare niciun alt bloc ANL.
Administraţia locală a fost înştiinţată, ieri, de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) că în reşedinţa judeţului Hunedoara nu se va mai ridica niciun alt bloc pentru tineri până când actualele apartamente şi garsoniere nu vor fi cumpărate. Primăria Deva este pregătită să vândă, dar chiriaşii ridică din umeri şi spun că o astfel de acţiune reprezintă o utopie.
„Copiii mei plătesc 325 de lei chirie pentru un apartament cu două camere. Locuiesc aici de şapte ani şi nici nu se pune problema să-l cumpere. Cum să poată face aşa ceva dacă venitul lor nu depăşeşte salariul minim pe economie? Ce bancă le dă lor credit cu aceşti bani?”, a declarat, în această dimineaţă, Elena Popescu, de 61 de ani. Femeia stă şi ea în apartament şi consideră că era mai bine dacă banii de chirie erau transformaţi într-o rată de vânzare-cumpărare, achitată tot către Primărie.
O singură cerere
Maria P. câştigă lunar 1.300 de lei. Cu această sumă, femeia trebuie să-şi susţină soţul, care nu ia decât 400 de lei lunar. Cei doi au încercat să obţină un credit bancar, dar nu au avut nicio şansă. Prin urmare, stau împreună cu băieţelul pe care-l au în chirie într-un bloc ANL.
Potrivit viceprimarului Marcel Morar, până la ora actuală, un singur chiriaş a făcut demersuri pentru a deveni proprietar.
Preţuri piperate la locuinţele ANL
O garsonieră în regim ANL în Deva costă 20.000 de euro, iar un apartament poate fi cumpărat cu 30.000 de euro. Preţul pentru un metru pătrat este de 407 euro. „Noi suntem gata oricând să vindem, însă chiriaşii nu au bani. Nu există o dată anume până la care trebuie să vindem unităţile locative, însă trebuie să vină bani din aces