După o perioadă în care ratele de dobândă la depozite au tot scăzut, băncile lansează oferte cu bonificații mai ridicate, la un nivel care însă nu reușește să acopere inflația.
Una dintre băncile care a decis să majoreze dobânzile pasive este Procredit Bank, bonificațiile crescând cu 0,25% pentru depozitele în euro. Creșterea se aplică pentru toate tipurile de depozite și pentru toate scadențele. Clienții care optează pentru un depozit în euro cu plata dobânzii la scadență primesc dobânzi cuprinse între 3% și 3,75%, în funcție de scadență.
Și BCR a majorat dobânzile la depozitele în lei și euro pentru clienții care decid să își depună economiile la bancă în luna octombrie. Noile valori pentru câteva tipuri de depozite speciale ajung la 8% la lei și la 3,25% la euro. Clienții care își deschid în octombrie un depozit promoțional în lei, pe patru luni, obțin o dobândă fixă de 7,50% pe an. Cei care își primesc salariul sau pensia într-un cont la BCR sau utilizează serviciul de debit direct beneficiază de o rată de dobândă majorată, de 8% pentru un depozit la termen pe trei luni, în lei. Pentru depozitele la șase luni în euro, dobânda este de 3,25% pe an, iar pentru cele în dolari dobânda ajunge la 3%.
Dobânzi mai mari cu 0,25% primesc acum și clienții RBS pentru scadențe de una și trei luni. Astfel, pentru economii de peste 500 euro depuse pe termen de o lună, banca oferă o dobândă de 2,25%. Menținerea sumelor într-un depozit pe o perioadă de 3 luni e răsplătită cu o dobândă de 2,5%. Bonificația maximă ajunge la 2,75% și se poate obține în cazul scadenței de un an. Cei care preferă varianta în lei pot obține fie o dobândă de 6,75%, în cazul termenelor de una și trei luni, fie una de 6,5% la plasamente pe șase sau 12 luni. Ratele de dobândă sunt fixe și se plătesc la maturitate.
Bonificații real negative
Dintre băncile consultate, cele mai