Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Achitat de Inalta Curte dupa ce primise 15 ani de inchisoare

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 29 octombrie 2010 ·

Un iesean care fusese condamnat initial la 15 ani de detentie pentru omor calificat a fost achitat ieri de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Avocatul acestuia a precizat ca este foarte multumit de solutia data de magistratii bucuresteni. "Clientul meu fusese condamnat initial la 15 ani de inchisoare, apoi a fost achitat de Curtea de Apel Iasi. Astazi (ieri - n.r.), Constantin Onica a fost achitat si de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe motiv ca nu el a fost autorul infractiunii de omor calificat", a precizat avocatul Ionel Nechita. Constantin Onica (45 de ani) a fost acuzat ca, impreuna cu nepotul sau, Daniel Onica (24 de ani), l-ar fi ucis in bataie pe un consatean din Holboca. Potrivit anchetatorilor, Daniel Onica si unchiul sau au fost implicati intr-un scandal pornit la inceputul lunii iunie 2007 de la o cearta pe care tinarul a avut-o cu un minor. Cei doi s-au luat la bataie, iar parintii minorului au vrut sa depuna plingere la Politie. Daniel Onica, insotit de unchiul sau, s-a prezentat la sediul Politiei, numai ca angajatii postului erau plecati, pentru anchetarea unui accident rutier, astfel incit cei doi au plecat spre casa. In drumul spre casa, ei s-au oprit la un bar, unde s-au intilnit cu bunicul victimei, aflat in stare de ebrietate, care se certa cu mai multi tineri din local. Oamenii legii au mentionat ca Daniel Onica ar fi luat din masina unchiului sau o bita de baseball, cu care l-au lovit pe pensionar in zona capului. Acesta din urma a cazut la pamint si ar fi fost lovit si de unchiul tinarului. In urma incidentului, batrinul a decedat. Initial, Tribunalul Iasi i-au condamnat pe Daniel si Constantin Onica la cite 15 ani de inchisoare, pentru ca, mai apoi, Curtea de Apel sa il achite pe cel din urma. Un iesean care fusese condamnat initial la 15 ani de detentie pentru omor calificat a fost achitat ieri de Inalta Curte de Casatie si Jus

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 59 minute
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 34 minute
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Victor Ponta anunță că a adunat semnăturile necesare și își va depune candidatura la prezidențiale

HotNews acum 50 minute
Victor Ponta a confirmat că-și va depunde candidatura în alegerile prezidențiale din mai 2025 „când termină toate procedurile” de înscriere a candidaturii, potrivit Agerpres. Este prima dată când Victor Ponta spune explicit că va candida. În 5 febru

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și implicit de președinte interimar al României

Ziua Constanta acum 43 minute
Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri, anunță începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și implicit din funcția de președinte interimar al României. Anamaria Gavrilă, președinta Pa

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum 2 ore
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

UPDATE - Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri au staţionat în gările apropiate/ Circulaţia, reluată

News.ro acum o ora
Traficul feroviar a fost oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători au staţionat în gările apropiate până la redeschiderea circulaţie

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 2 ore
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 7 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 7 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Atenționare de călătorie pentru români: Cod portocaliu de vreme severă într-o țară europeană

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde este în vigoare un Cod portocaliu de vreme nefavorabilă în Comunitatea Autonomă Andaluzia. Astfel, sunt prognozate ploi abundente şi vânt puternic. Potrivit MA

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°