Un document din ’89, care punea în proiect cifrele următoarelor cincinale, anunţa că producţia de grâu la hectar a României va creşte de trei-patru ori. În fapt, a rămas cam la fel.
Mai-marii regimului comunist aveau gânduri mari - s-ar putea spune chiar gigantice - cu agricultura românească din ultimii ani ai mileniului trecut. "Producţiilerecord la hectar" - tipice Epocii de Aur - par o nimica toată pe lângă milioanele de tone de grâu sau de porumb care urmau să umple, după procesare, stomacurile cetăţenilor patriei.
Potrivit unui document publicat pe 1 iunie 1989, cu ocazia Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român (PCR), regimul era mulţumit cu cât consumau românii: "În ce priveşte alimentaţia, cu nivelul atins - de circa 3.200 de calorii zilnic pe locuitor - România se numără printre ţările cu un consum bun din punctul de vedere al cerinţelor fiziologice".
Ca să-i fie totuşi "şi mai bine" românului, producţia agricolă urma să crească cu 30-35 de procente. Şi asta repede, până în 1995. Principalele căi de atingere a acestui obiectiv: creşterea suprafeţei irigate la şase milioane de hectare, folosirea de îngrăşăminte chimice şi stoparea eroziunii solului.
O serie de recorduri
Pentru că le era mai uşor să înşire cifre fabuloase decât să arate în detaliu cum vor ajunge la ele, se trecea rapid la estimări: recolta de cereale urma să ajungă în 1995 la minimum 45 de milioane de tone, producţia de grâu şi de orz de la sfârşitul următorului cincinal se situa - în imaginaţia tovarăşilor - la 10-12 tone pe hectar, iar cea de porumb - la 20-25 de tone de ştiuleţi.
Raportat la realizările anului în care a fost întocmit documentul, producţia de grâu urma să crească de trei ori şi ceva în cinci ani. La acea vreme, ar fi fost o cifră demnă de consemnat în cărţile de istorie, nu cu mult mai prejos f
