Lansarea cărţii „Războaiele mele” la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, a fost un adevărat succes. Eu am ajuns din întâmplare. Chiar a trebuit să îmi modific programul după ce la intrarea în facultate am văzut un afiş care informa despre prezenţa lui Adelin Petrişor în Amfiteatrul 101 şi, mai important pentru mine, imi sugera posibilitatea de a studia experienţa unui jurnalist de război român din cartea pe care tocmai a publicat-o.

Nu demult recitisem cartea War and Resistance in Iraq scrisă de Patrick Cockburn, corespondent de război pentru The Independent cu ani de zile experienţă în Iraq. Îmi aminteam cum Cockburn s-a furişat ilegal în ţară, a înotat, a mers târâş numai pentru a ajunge în faţa morţii. A scăpat de nenumărate ori de sfârşit doar prin noroc. Dar mai important pentru studiul implicării presei în complexa ecuaţie a războiului, m-au interesant detaliile legate de relaţia armată-presă, politic-presă şi felul în care jurnalistul descrie noul război de la faţa locului. Eram sigur că şi Adelin Petrişor va povesti cum a supravieţuit datorită norocului şi mă aşteptam la detaliile relaţiilor pe care le-am enumerat adineaori.

Când am urcat la etajul 1, unde este Amfiteatrul 101, l-am văzut pe Petrişor prins de jurnaliştii învăţăcei. O cameră de filmat în faţă şi, probabil, un student care încerca să pună întrebări „bune” aşa cum a învăţat. Mi-am făcut drum direct în Amfiteatru de unde am putut să cumpăr un exemplar al cărţii. Mi-am găsit un loc şi am început să răsfoiesc Războaiele.

„Războaiele mele” e o carte structurată în 10 părţi, fiecare conţinând o poveste, un reportaj pe care Adelin Petrişor l-a realizat în trecut. Cam atât pentru început, n-am avut timp pe moment să parcurg cartea cap coadă, voi reveni asupra ei mai încolo. Totuşi, două detalii merită discutate