Nicio raţiune, în afara unui rudimentar calcul politic, nu justifică angajarea răspunderii Guvernului pe legea educaţiei. Nu că educaţia nu ar avea nevoie de ajustări, ci că tot demersul este inutil atâta vreme cât legea va fi, oricum, modificată odată cu schimbarea puterii.
Efortul este zadarnic, iar cunoaşterea inutilă. La ce i-ar folosi Guvernului dacă i s-ar aduce aminte că, în ultimii 20 de ani, legea educaţiei a fost modificată de 114 ori?
Ceea ce disperă în România de astăzi este canalizarea eforturilor către nimic. "Cunoaşterea inutilă", cum ar spune Jean-François Revel. Cunoşti adevărul, dar adevărul nu te cunoaşte pe tine. Mistificare.
Nu poţi contabiliza eşecul moţiunii de miercuri a opoziţiei în contul succesului Guvernului. Nu poţi suţine că efortul ratat înseamnă un entuziasm al populaţiei pentru reforme. Cum nu poţi sprijini, în mod rezonabil, ideea că reducerile de salarii înseamnă, automat, restructurarea statului. Dar o faci.
Doar că tăierile de salarii au un singur nume: eşec! "Luminiţa de la capătul tunelului" a lui Victor Ciorbea devine un întuneric de la capătul lumii. Niciun om raţional nu ar accepta să ardă pe rug pentru mântuirea semenilor care se vor naşte peste 1.000 de ani.
România sfârşeşte al doilea an de recesiune şi se pregăteşte pentru al treilea. Iluzia că ieşirea Europei din criză va trage România după ea, cum tind să ne asigure oficialităţile, s-ar putea dovedi o iluzie. Pentru că, deşi exporturile cresc, economia scade. Şi nu există nicio analiză guvernamentală serioasă care să şi explice de ce şi să caute soluţii. Sigur, dacă exporturile nu trag economia în sus, atunci ar trebui să o tragă consumul intern. Dar cum? Cu tăieri de salarii şi cu gâtuirea cheltuielilor pentru investiţii? Ştim că statul nu are bani şi că o serie de cheltuieli trebuie ajustate. Dar aceasta este reforma? Nu este doar
