Există două moduri de a vorbi despre cel mai amplu (dacă nu şi important) eveniment teatral românesc – Festivalul Naţional de Teatru (FNT), de la Bucureşti. El e, în egală măsură, o manifestare adresată publicului larg şi una de maxim interes pentru comunitatea de profesionişti ai domeniului. Vinde bilete şi, în acelaşi timp, vinde spectacole, regizori, scenografi, uneori şi actori. Iar dacă Institutul Cultural Român a investit (afirmă vicepreşedinta Tania Radu) 120.000 de lei (în jur de 28.000 de euro) în participarea la FNT a directorilor de teatre, directorilor de festival şi a criticilor de teatru din străinătate, poate că abordarea din perspectiva teatrului ca parte a industriei creative nu e de neglijat. La finalul mandatului ei (de trei ani) ca selecţioner al Festivalului Naţional de Teatru, criticul Cristina Modreanu lasă moştenire următorului director artistic amalgamarea categoriilor producţii „independente“ şi „de stat“, pe considerentul că diferenţele constau exclusiv în modul de organizare (şi tipul de finanţare), rezultatele fiind „comparabile din punct de vedere al calităţii artistice“. Astfel, „Romanian Showcase“ reuneşte acum o gamă vastă de propuneri, prin care, fără ceva expertiză, e greu de navigat – ca străin, ai întotdeauna nevoie de etichete, iar eticheta vinde produsul, atunci cînd nu înţelegi limba în care sînt scrise ingredientele. „Calitatea artistică“ e atît de inefabilă, încît în nici un caz nu dă diferenţa specifică – ca să nu mai spunem că: 1) tipul de organizare şi finanţare influenţează rezultatul final (marxist spus, relaţiile de producţie îşi pun amprenta asupra produsului final); 2) există, internaţional, şi o piaţă distinctă pentru producţii independente; 3) în loc să reabiliteze creativitatea în regim de independenţă de producţie, punerea pe picior de egalitate a „alternativilor“ şi a „statului“ îl lasă pe cel din urmă (cu