Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu, despre Netcity: Bucureştenii au dreptul să vadă cerul liber, şi nu firele agăţate pe stâlpi

Publicat in Capital, vineri 29 octombrie 2010 ·

Cablurile aeriene de pe stâlpi din zona Bulevardului Mihai Bravu au fost dezafectate, după ce în zonă a fost dată în folosinţ reţeaua de canalizaţie subterană Netcity, primarul Sorin Oprescu declarând că bucureştenii \"au dreptul să vadă cerul liber, şi nu firele agăţate pe stâlpi\".

Edilul şef al Capitalei a verificat, vineri, în zona Bulevardului Mihai Bravu, modul în care se face dezafectarea cablurilor aeriene de pe stâlpi.

"La urma urmei, şi bucureştenii au dreptul să vadă cerul liber, şi nu firele agăţate pe stâlpi. Iată că suntem în programul propus şi acceptat de municipalitate, chiar dacă acesta a avut anumite probleme în desfăşurare", a spus Sorin Oprescu.

Potrivit primarului general, cea mai mare problemă pentru firma care se ocupă de efectuarea canalelor subterane din reţeaua Netcity a fost lipsa banilor, însă în prezent "partenerul şi-a revenit din punct de vedere financiar".

Sorin Oprescu a mai spus că până în iulie 2011 vor fi finalizaţi 300 de kilometri de canalizaţie din reţeaua Netcity.

"Sâmbătă, duminică şi săptămâna viitoare vor fi închise zona Muncii, Obor, Bulevardele Carol şi Unirea, pentru că astfel se închide un circuit. Urmează să se intre pe străduţele laterale şi în cartierele din jurul centrului Capitalei", a precizat Sorin Oprescu.

Printre zonele în care urmează să fie finalizată reţeaua subterană de canalizaţie se află şi Bulevardele Lascăr Catargiu, Aviatorilor şi Nicolae Bălcescu.

Municipalitatea se ocupă de dezafectarea cablurile aeriene abandonate în urma mutării reţelei în canalizaţia subterană, operaţiunile fiind realizate cu sprijinul RATB, Enel şi Luxten.

În urma anunţurilor repetate transmise de către municipalitate operatorilor de comunicaţii electronice, aceştia şi-au reamplasat în canalizaţia Netcity reţelele proprii, astfel încât să se asigure continuitatea furnizării servi

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 16 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Video Percheziții la mai mulți mercenari ai lui Horațiu Potra. Acuzele sunt extrem de grave

Adevarul acum 22 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de vineri 14 martie 2025, percheziții domiciliare în București și în mai multe județe la mercenarii lui Horați

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 2 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 41 minute
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 16 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum 50 minute
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum o ora
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum o ora
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum 2 ore
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°