Desi prima parte a lui 2010 a mers bine in sectorul de printing, HP Romania inregistrand o crestere de doua cifre la nivelul veniturilor, marirea taxei pe valoare adaugata (TVA) si scaderea salariilor bugetarilor au dus la o stagnare pe piata de profil locala, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
Daca inainte de 2008 cererea de imprimante mai sofisticate crescuse simtitor, odata cu debutul crizei economice pretentiile consumatorilor au scazut, iar piata de printing a inceput sa mearga in jos, potrivit lui Irinel Ilie (foto), directorul diviziei imaging & printing HP Romania.
Prima parte a acestui an a mers bine, in ciuda conditiilor economice nefaste. "Am avut crestere de doua cifre la inceput de 2010 insa, odata cu adoptarea masurilor anticriza – cresterea TVA si scaderea salariilor bugetarilor – , piata de printing a inceput sa nu se mai miste. Fata de aceeasi perioada din 2009, vanzarile de imprimante au stagnat", a declarat Ilie.
Pe segmentul imprimantelor inkjet, HP are o cota de peste 50% pe piata locala de profil si de peste 70% pe piata de imprimante format mare.
Obiectivul companiei este acela de a-si mentine pozitia pe piata romaneasca si schimbarea trendurilor de consum.
"Din cauza crizei, pretul a coborat, iar acest lucru nu este normal. Nu poti sa vinzi cu 30 de euro o imprimanta care valoreaza mult mai mult, nu doar din punct de vedere tehnologic. Odata cu noua tehnologie pe care am lansat-o, HP ePrint, speram sa schimbam piata", a spus Irinel Ilie.
Noua tehnologie HP ePrint ofera utilizatorilor de echipamente mobile functia de print.
"Nu trebuie instalate driver-e, nu conteaza ce sistem de operare foloseste echipamentul mobil, ce capabilitati hardware are. Tot ceea ce conteaza este sa fie conectat la Internet si sa poata transmite un banal mesaj de e-mail", au explicat oficialii HP.
Prin