Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: După ce a zăcut trei zile la morgă, Luminiţa Chevici va fi adusă acasă după-amiază

Publicat in Adevarul, vineri 29 octombrie 2010 · ·

Cadavrul nu a putut fi ridicat ieri de familie pentru că nu a fost făcută necropsia. Trupul neînsufleţit al tinerei trebuia să fie adus acasă de ieri, însă va ajunge abia astăzi după-amiază. Necropsia a fost făcută astăzi, iar familia va ridica corpul femeii de la IML la orele 13.00.

Luminiţa Chevici a fost înjunghiată la 10 septembrie în scara blocului în care locuia de un necunoscut. După mai bine de o lună şi jumătate, tânăra a pierdut lupta cu viaţa la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Ieri trebuia să fie adusă acasă pentru a fi condusă pe ultimul drum. Deşi în mod legal necropsia se realizează după 24 de ore de la deces, în acest caz lucrurile nu au stat aşa. Ieri, familia Luminiţei a plecat spre Bucureşti să ridice cadavrul femeii, dar a avut parte de o mare surpriză. Corpul neînsufleţit nu a putut fi adus la Călăraşi pentru că nu se efectuase necropsia. Greva, un motiv pueril

Familia tinerei, sfâşiată de durerea pierderii suferite, a trebuit să îndure ieri şi nepăsarea cadrelor medicale. Inclusiv poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, care se ocupă de anchetarea cazului, au făcut demersuri pentru ca trupul neînsufleţit să poată fi adus la Călăraşi. Oamenii legii au dat telefoane în repetate rânduri. „Nu i s-a făcut autopsia ieri din cauza unor hârtii care ar fi trebuit întocmite de cei de la Spitalul Floreasca“, a explicat unul dintre poliţiştii care se ocupă de anchetă.

Cei de la spital motivează că nu au trimis cadavrul la Medicină Legală pentru că angajaţii de acolo au fost miercuri în grevă. La rândul lor, pentru a se apăra, cei de la Medicină Legală susţin că nu au fost în grevă şi că au lucrat, iar vina o poartă cei de la Spitalul Floreasca pentru că nu şi-au făcut timp să facă actele, care nu durau mai mult de douăzeci de minute. „Dau vina unii pe ceilalţi, dar nimeni nu se gândeşte la suferinţa familiei care trebuie să î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°